Câteva zeci, poate chiar peste o sută de arădeni sunt așteptați să se adune în această după-masă pe platoul din fața Palatului Administrativ din Arad, luând parte la protestul „Vrem Europa, nu dictatură!”. Protestul este programat să se desfășoare între orele 18-20, mobilizarea participanților fiind făcută pe rețelele de socializare.
„De la preluarea guvernării, coaliţia PSD-ALDE nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală, ci a avut două priorităţi: să îşi salveze de închisoare VIP-urile cu dosare penale şi să instaureze în România un regim în care forţa legii şi democraţia sunt strivite de forţa instituţiilor politice. Metodele şi acţiunile PSD-ALDE au ca efect îndepărtarea României de standardele europene şi democratice şi aruncarea ei în liga regimurilor autocratice, în care domnesc interesele şi bunul-plac al celor care au acces la butoanele politice, iar societatea este lipsită de şansa de a sancţiona derapajele acestora”, se arată în manifestul de pe pagina evenimentului „Vrem Europa, nu dictatură!”.
Protestele vor avea loc la București, Alba Iulia, Alexandria, Arad, Brașov, Bistrița, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Sighetu Marmației, Târgu Mureș, Timișoara, Zalău, dar și la Amsterdam – Olanda, Bilbao – Spania, Cardiff – Marea Britanie, Dublin – Irlanda, Milano – Italia, München – Germania, Paris – Franţa, Reykjavík – Islanda, Toronto – Canada, Viena – Austria, Würzburg – Germania.
Citiți principiile noastre de moderare aici!