Medicii de familie au intrat în a doua zi de protest, refuzând în continuare să presteze servicii decontate de stat. Cu toate acestea, manifestarea de nemulţumire a “halatelor albe” nu pare să producă prea mari nemulţumiri în rândul pacienţilor. Conform reprezentanţilor Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate (CJAS), nicio plângere nu a fost depusă de către pacienţi.
Autorităţile nu pot estima, însă, câţi medici arădeni participă la protest. Datele din sistemul online monitorizate de CJAS arată că “în general” cabinetele eliberează reţete compensate şi trimiteri către medicii specialişti, însă nu există posibilitatea tehnică pentru realizarea unor statistici în acest moment.
Nici preşedintele Societăţii de Medicină de Familie (SMF) Arad, Adrian Dărăbanţiu, nu ne-a putut comunica o situaţie, afirmând din nou că “fiecare medic de familie decide singur dacă protestează sau nu”.
Dărăbanţiu susţine, însă, că pacienţii care au nimerit la cabinete în care nu s-au eliberat reţete compensate nu s-au arătat nemulţumiţi. “Pacienţii ne susţin, ei înţeleg că este în interesul tuturor să îmbunătăţim sistemul. Dincolo de subfinaţarea asistenţei medicale, în acest moment ne confruntăm cu o birocraţie excesivă, astfel că pacientul stă la noi în cabinet mai mult pentru efectuarea formalităţilor decât pentru consultaţie, ceea ce nu este admisibil”, a spus preşedintele SMF Arad.
Medicii de familie care au aderat la protest nu şi-au taxat pacienţii pentru consultaţii, limitându-se la a nu elibera reţete compensate şi trimiteri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!