ARAD. „Ignorând și necoroborând înregistrări, poze, documente, declarații a părților din dosar, fără nicio confruntare, domnii procurorii în mod vădit și abuziv m-au lipsit de un proces echitabil. Deși plângerea am formulat-o cu două capete de acuzare cu doar niște redări de declarații parțiale fără să coroleze cu realitatea probelor din dosar. Iar la al doilea cap de acuzare, în motivare, nu au făcut nicio referire. În dosar am prezentat înregistrări din care sunt parte, am prezentat poze și documente. Toate aceste probe care îmi susțin plângerea domnii procurori le-au ignorat în mod auziv fără să le motiveze într-un fel. Rușine!”, a scris bărbatul pe pancarta pe care și-a atârnat-o de gât și pe care a purtat-o preț de câteva ore prin fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, astfel încât cei care au trecut prin zonă să o poată vedea. De asemenea, pa pancartă, omul a trecut și numele celor doi procurori pe care este „supărat”.
Protest împotriva procurorilor
Bărbatul a declarat pentru Jurnal arădean/aradon că protestează „împotriva procurorilor care nu au ținut cont de probe indubitabile și anume: înregistrări, foto, video, documente, fără să coroboreze cu declarațiile părților din dosar, fără să țină cont de absolut nimic care să-mi susțină plângerea. Motivarea lor, foarte puerilă de altfel, a fost, prin redarea anumitor declarații parțiale, astfel că așa au motivat că n-ar fi dosarul demn de o judecată echitabilă și corectă din partea magistraților judecători, atenție!, nu magistraților procurori. Țin să spun că de atunci, de când procurorii au luat termen de magistrați, numărul de abuzuri e mult mai mare”. Ce speră să obțină în urma protestului de joi din fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad? „Înștiințarea publică despre abuzurile lor, cât și corectarea și reînceperea și reanalizarea dosarului pentru care am făcut eu plângere”, a completat bărbatul.
Nemulțumit de o soluție
Pe perioada protestului reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad l-au abordat de două ori și au vorbit cu el despre nemulțumirile avute față de procurori. În fapt, bărbatul este nemulțumit de o soluție dată de Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, mai exact de soluția dispusă de primul procuror într-o plângere înaintată de el. Pentru că are posibilitatea de a „ataca” soluția procurorului în instanță, bărbatul a ales această cale. Astfel că acesta a formulat plângere împotriva soluției procurorului, ea aflându-se în acest moment pe rolul instanței competente, la Judecătoria Arad, nefiind soluționată deocamdată. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au încercat să-l facă pe bărbat să înțeleagă că trebuie să aștepte soluția judecătorului de cameră preliminară, însă bărbatul a susținut că nu are încredere în justiție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!