Este vorba despre un bărbat care a obligat două femei să se prostitueze, atât în ţară, cât şi în străinătate, în scopul obţinerii de bani de pe urma activităţilor celor două. Proxentul a fost trimis în judecată în toamna acestui an de procurorii DIICOT Arad. Judecătorii Tribunalului Arad au decis, în 8 noiembrie, sentinţa.
Conform acesteia, bărbatul a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru proxenetism în formă continuă (pentru una dintre femeile obligate să se prostitueze), la 5 ani de închisoare pentru trafic de persoane (pentru aceeaşi victimă) şi la alţi 5 ani de închisoare pentru trafic de persoane (pentru ce-a de-a doua victimă a sa). Tribunalul Arad i-a contopit pedepsele, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 5 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi. De asemenea, Tribunalul Arad a dispus confiscarea de la inculpat, în favoarea statului, a 22.563 de lei, bărbatul având sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile.
Totodată, cele două femei, victime ale inculpatului, vor primi câte 6.000 şi 4.000 de euro daune morale. Sentinţa în acest dosar nu este definitivă, aceasta putând fi atăcată cu apel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!