Un bărbat de 57 de ani, din Bârsa, a fost ridicat de poliţiştii arădeni, care îl acuză de proxenetism. „În urma investigațiilor efectuate, la data de 28 septembrie, de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Inspectoratul de Poliție Județean Arad, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în comuna Bârsa, la persoane bănuite de proxenetism. Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie – septembrie, un bărbat, de 57 de ani, din Bârsa, ar fi determinat, în vederea practicării prostituției, trei persoane de sex feminin, dintre care două minore”, anunţă poliţiştii. Mai mult, la domiciliul bărbatului au fost descoperite şi pliculeţe cu droguri.
„În urma efectuării perchezițiilor, la domiciliul bănuitului au fost descoperite mai multe pliculețe de tip ziplock, care conțineau o substanță susceptibilă de a avea efecte psihoactive. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Ineu, cu propunerea luării de măsuri preventive”, mai spun cei de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Suportul de specialitate al acţiunii a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliția Română, iar activitatea a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Trimite articolul
XAsa feciori cu zvac sunt in Barsa de au nevoie de un ..peste..
O vai di amar.
Gata cu țăranii, s-au șmecherit și ei, gata cu sapa.