Grupul scriitorilor slovaci din Nădlac a mai pierdut un membru important – profesorul Pavel Bujtar, prozator și publicist de limbă slovacă. Anunțul cu privire la trecerea la cele veșnice a profesorului a fost făcut de către cei de la Biserica Luterană Nădlac, care transmit că priveghiul va avea loc joi, 16 mai 2024, de la ora 20.
Născut la data de 10 noiembrie 1936 la Nădlac, prof. Bujtar a studiat în orașul natal și la Universitatea din București, Facultatea de limbi străine – Slovacă, specialitatea limba şi literatura slovacă – limba şi literatura română.
După terminarea studiilor superioare până la pensionare a lucrat ca profesor la Liceul „Jozef Gregor Tajovký” din Nădlac, până la pensionare. Conform site-ului filialei arădene a Uniunii Scriitorilor din România, acesta a debutat în revista Zornička din Cehoslovacia şi revista Barvinok din Ucraina, în anul 1965 cu povestiri. A colaborat la almanahul „Variácie”, revistele „Naše snahy”, „Rovnobežné zrkadlá – Oglinzi paralele”, „Orizont”, „Kniževni život”, „Ľudové noviny”, „Hlas Ľudu” și altele.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1981, membru al Asociaţiei Scriitorilor Slovaci (Republica slovacă) din 1992, precum și membru al Societăţii Culturale şi Ştiinţifice „Ivan Krasko” din Nădlac și al Cenaclului Literar „Ondrej Štefanko” din Nădlac. A publicat volumele „Lesní muzikanti” – „Muzicanţii pădurii”, Východoslovenské vydavateľstvo, Košice, 1976; „Vtáčí kráľ” – „Regele pădurilor”, Editura Kriterion, Bucureşti, 1979; „Agáta”, Editura Kriterion, Bucureşti, 1981; „Marcový dážď” – „Ploaia de martie”, Editura Kriterion, Bucureşti, 1985; „Lano” – „Cablul”, Editura Kriterion, Bucureşti,1997; „Chlapec a vietor” – „Băiatul şi vântul”, Editura Ivan Krasko, Nădlac, 1997; „Pastierik” – „Ciobănaşul”, Editura Ivan Krasko, Nădlac, 1996; „Lámačky” – „Culesul de porumb”, (antologie de proză scurtă), Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2002; „Nadlacké obzory” – „Orizonturi nădlăcane”, Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2005; „Domnika”, Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2006.
Dumnezeu să-l odihnească!