Deputatul a depus, în decembrie 2014, o iniţiativă legislativă privind interzicerea exportului de masă lemnoasă brută. „Ne vom lua cetăţenii ca sprijin pentru stoparea acestor defrişări sălbatice”, spune Bogdan Diaconu. În opinia sa, aceste defrişări au legătură directă şi cu retrocedările ilegale, posibile şi din cauza tergiversării cadastrului. „Nu se vrea cadastrul României, pentru că acesta ar scoate la iveală toate problemele legate de retrocedările ilegale”, spune Diaconu. Revenind la preşedintele Iohannis, Diaconu nu îl acuză pe acesta că a favorizat intenţionat firma austriacă, ci doar constată efectele, adică posibilitatea ca aceasta să exploateze în continuare, necontrolat, până la intrarea în vigoare a noului Cod Silvic, masa lemnoasă din pădurile României. Totuşi, mai spune Bogdan Diaconu, este de remarcat că preşedintele „tăcut” a ales să „vorbească” în două rânduri : odată, prin nepromulgarea Codului Silvic şi a doua oară prin refuzul de a promulga declararea lui Avram Iancu erou naţional.
PRU îl acuză pe Iohannis că a blocat Codul Silvic, favorizând o firmă străină
ARAD. Prin nepromulgarea Codului Silvic, preşedintele Iohannis a blocat o lege menită să reducă defrişările necontrolate ale pădurilor României, de către companiile străine, a declarat, vineri, la Arad, preşedintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
2
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a permis candidatului independent Călin Georgescu acest lucru.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
6
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!