Prima a venit la orele amiezii, de la Ususău, unde primarul comunei a fost acuzat că, în ziua alegerilor, a făcut campanie electorală din uşă în uşă, iar cel din Almaş ar fi solicitat şi primit lista cu persoanele care au votat în localitatea Rădeşti.
După amiază, PSD Arad anunţa că există suspiciuni legate de turism electoral în zona Pâncota – Târnova. Potrivit aceluiaşi partid, Poliţia a deschis, în acest caz, dosare penale faţă de unii membri ai PNL. De asemenea, PSD Arad acuză probleme şi în zona Ineu, acolo unde primarul a plasat în faţa secţiilor de votare anunţuri de natură să influenţeze electoratul. Toate aceste sesizări au ajuns la BEJ şi în unele cazuri a fost sesizată şi poliţia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!