„Într-un context total nepotrivit, cu un limbaj eminamente suburban şi conform unor metode de acţiune reprobabile, care nu au nimic de-a face cu orice confruntare politică echitabilă, liderul PNL, Ludovic Orban, a dat dovadă că nu se ridică la înălţimea funcţiei pe care o ocupă. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, califica demersul impardonabil al liberalului împotriva premierului României, drept o prostie. Exact asta şi este!
Într-o ţară în care creşterea economică pe primul trimestru din acest an este de 4%, conform Institutului Național de Statistică, Ludovic Orban iese la rampă cu o retorică de cartier şi complet fără argumente, acuzând-o pe doamna Dăncilă de culpe imaginare, minimalizând eforturile şi rezultatele notabile ale Guvernării PSD-ALDE.
Subliniem ferm, acest tip de conduită nu onorează niciun lider politic care pretinde că ar avea un cuvânt de spus în societatea românească şi demonstrează cât de jos a fost capabil să coboare preşedintele PNL pe scara ridicolului şi a degradării morale.
Organizația PSD Arad și președintele organizației județene, deputatul Dorel Căprar, își reafirmă sprijinul total și necondiționat pentru Prim-Ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, precum și pentru guvernul PSD-ALDE” se afirmă în Comunicatul PSD Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!