Consilierul judeţean PSD, Cristian Videscu, a prezentat un clasament în care judeţul Arad ocupă primul loc pe ţară în privinţa posturilor din aparatul propriu. Primele cinci judeţe sunt: Arad-267; Prahova-225; Constanţa-220; Ilfov-211; Timiş-195. „D-l preşedinte Cionca este de părere că eficienţa înseamnă număr mare de angajaţi şi susţine că este un volum de lucru foarte mare care nu putea fi acoperit aşa că este nevoie să se facă angajări. Din punctul meu de vedere, însă, este doar o umflare a organigramei pe banii cetăţenilor. Sunt, de exemplu, trei departamente care se acupă de control, controlul controlului şi supracontrol. Nu vreau să insinuez nimic, dar mă întreb dacă nu cumva oamenii d-lui preşedinte Cionca, respectiv ai PNL, vor avea sarcina să-i controleze pe primarii din judeţ, ca să-i convingă să treacă la PNL. Lucru care s-a mai întâmplat”, spune Videscu.
În opinia sa, în mod cu totul nejustificat o mare parte din banii cetăţenilor se duc spre buzunarele consilierilor plasaţi în AGA şi CA. „Colegul meu, Marius Sulincean, a propus renunţarea la remuneraţie, mai ales că multe dintre societăţile respective sunt în situaţii disperate. Doar dl. Retter a fost de acord cu el. Hai să spunem că nu se poate renunţa la remuneraţie, dar se poate merge pe 5% sau 10% din salariul managerului, nu pe 20%. Noi nu am vrut să fim părtaşi la această împărţeală a ciolanului şi am ieşit din sală, i-am lăsat să se voteze unii pe alţii. Aceasta, însă, nu înseamnă că am renunţat la reprezentarea intereselor cetăţenilor, cum ne-au acuzat ei”a mai spus Videscu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!