Se previgurează scindări în interiorul PSD, după ce trei lideri importanți din partid au semnat o scrisoare prin care își anunță intenția de a-l schimba pe Liviu Dragnea de la președinția celui mai mare partid din România.
În acest context, miercuri seara, pe o pagină de socializare, PSD Arad a anunțat că este de partea lui Dragnea și nu susține mișcarea inițiată de Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu.
„PSD Arad se pronunţă pentru stabilitate şi măsură în interiorul partidului şi concentrarea tuturor eforturilor pentru îndeplinirea obiectivelor naţionale cuprinse în Programul de Guvernare social-democrat. Sunt exact aspectele de care România are nevoie în momentul de faţă. Stabilitate, progres, reforme şi coerenţă legislativă. Acestea sunt aspiraţiile românilor şi vectorii noştri de accent, în contextul în care trebuie să recunoaştem că PSD are de partea sa o bună guvernare iar rezultatele economice şi îmbunătățirea semnificativă a veniturilor populației, ne confirmă acest lucru. Suntem de asemenea aproape de finalul luptei cu abuzurile judiciare comise în trecutul apropiat de instituții de forță cunoscute. Sigur că aceste lucruri deranjează anumite cercuri iar PSD se confruntă de mai bine de un an și jumătate cu atacuri politice și judiciare care încearcă sa împiedice guvernarea. Cu toţii avem aceleaşi obiective iar munca, seriozitatea şi respectul pentru cetăţeni ne adună în jurul aceloraşi deziderate, stabilitatea şi progresul României. Prin urmare, mai mult decât oricând, unitatea partidului este vitală! PSD Arad susţine actuala conducere a partidului, guvernul social-democrat, preşedintele ales legitim de către toţi membrii partidului şi ne vom pronunţa ca atare în cadrul Comitetului Executiv Naţional de vineri”, se arată în mesajul transmis de social-democrații arădeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!