Grupul de consilieri a convocat, ca reacţie la noua criză a gunoaielor, o şedinţă de îndată a CLM, pentru analiza împreună cu toţi factorii responsabili a aspectelor care pot şi trebuie să readucă Aradul la starea de normalitate.
„Din păcate, am avut şi de această dreptate când afirmam public că acel contract de salubrizare cu firma Retim conţine o serie de prevederi păguboase pentru arădeni şi că Primăria nu şi-a făcut nici de această dată datoria în ceea ce priveşte tranziţia armonioasă între vechiul şi noul operator de salubrizare. Mai mult decât atât, oraşul este din nou sufocat de gunoaie, iar datoria noastră faţă de cetăţeni în acest moment presupune să evităm cu orice preţ apariţia unei epidemii.
Administraţia publică locală ştia deja de 6 luni care va fi firma ce urmează să preia serviciul de salubrizare şi totuşi a preferat să nu mişte un deget în ceea ce priveşte medierea comunicării. Orice primar gospodar şi responsabil ar fi aşezat la aceeaşi masă reprezentanţii firmei Retim cu cei care au gestionat până în acest moment serviciul. Este esenţial de precizat că CLM este acţionarul majoritar al ADI SIGD şi bineînţeles că are o responsabilitate imensă în toată ecuaţia, nu cum afirmă primarul municipiului, care se joacă în aceste zile, împărţind companiei Retim amenzi microscopice, de ochii lumii. Nu amenzile sunt soluţia ,ci armonizarea tuturor aspectelor ce ţin de buna gestiune a serviciului la nivel de municipiu, curăţenia exemplară a oraşului şi gradul de mulţumire al populaţiei faţă de serviciul prestat. Sigur că au existat nemulţumiri şi în trecut,dar în momentul de faţă prioritatea este să aducem Aradul măcar la stadiul de salubritate la care se găsea înainte de intrarea pe rol a celor de la Retim şi evident soluţionarea crizei. Acesta este şi rolul şedinţei de îndată pe care echipa de consilieri social democraţi a convocat-o astăzi la ora 13.00. Ambiguitatea deciziilor, lipsa evidentă a unei strategii de punere în aplicare efectivă a serviciului de colectare a deșeurilor are ca rezultat colapsul pe care îl sesizează în momentul de faţă absolut oricine. Repet ori de câte ori va fi nevoie, avem o responsabilitate faţă de arădeni şi ne vom face datoria până la capăt”, afirmă deputatul PSD Adrian Todor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!