„PSD Arad consideră deplasată atitudinea primarului Falcă de a admonesta în plen, la modul cel mai grosolan, un consilier al opoziţiei, care a avut curajul şi onestitatea de a prezenta în şedintă adevărul despre CET şi problema salubrizării publice din municipiu. Colegul nostru, Beniamin Vărcuş, liderul grupului PSD-ALDE din CLM şi-a făcut datoria faţă de cetăţeni şi a expus în mod argumentat motivele pentru care PSD nu se poate face părtaş la jongleriile administrative periculoase, aflate la limita legii, avansate de Gheorghe Falcă. Adevărul supără, iar edilul şi-a dat din nou arama pe faţă, proferând jigniri nejustificate la adresa consilierului social-democrat. Nu este pentru prima oară când afişează acest tip de atitudine şi limbaj, actualul deputat Adrian Todor luând contact cu vocabularul de mahala al primarului în circumstanţe asemănătoare în urmă cu an. Şi atunci şi acum, PSD încerca să demonteze în plen mecanismul de sifonat bani publici al liderului local PNL, precum şi incompetenţa sa flagrantă în materie de administraţie publică. Sigur că lui Gheorghe Falcă, obişnuit cu slugărnicia oribilă din anturajul său, nu îi convine în momentul în care opoziţia identifică adevărata sa agendă, aceea de a hrăni clientela de partid a PDL-PNL cu banii contribuabililor. După ce a distrus CET-ul şi i-a adus pe arădeni într-o situaţie limită, primarul vrea acum să atribuie salubrizarea Aradului firmei de casă a PNL, fără licitație și la prețuri duble. Normal că asemenea tentative nu pot rămâne fără atitudine din partea PSD Arad care a votat cu gândul la arădeni ale căror interese le reprezintă în acest organism. Falcă s-a crezut la o şedinţă a propriului partid, unde în circumstanţele uzuale îşi poate permite să utilizeze un vocabular suburban, în ton cu conduita sa dictatorială. Recidivist, în strategii neproductive pentru comunitate şi în materie de limbaj public mitocănesc, primarul îşi afişează disperarea după proiectele administrative eşuate care au adus Aradul pe marginea prăpastiei”, se arată în Comunicatul PSD Arad.
PSD protestează împotriva comportamentului primarului Falcă
PSD protestează împotriva comportamentului primarului Falcă
Conducerea PSD Arad protestează împotriva tratamentului verbal la care a fost supus consilierul Beniamin Vărcuş din partea primarului Gheorghe Falcă, la şedinţa CLM.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Local
În prezența a aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste 1.000 de credincioși, ierarhii arădeni au pus piatra de temelie pentru biserica Schitului „Izvorul Tămăduirii” de la Frumușeni.
2
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
1
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.
Citiți principiile noastre de moderare aici!