ARAD. Frontiera Nădlac II Autostradă este, fără doar și poate, cel mai tranzitat punct de trecere a frontierei din țară. Cifrele de sâmbătă, 20 august, publicate de Poliția de Frontieră în ceea ce privește traficul de persoane arată că cel mai mare trafic a fost în vestul țării și implicit la vama Nădlac II de pe autostradă. Pe aici au trecut aproximativ 145 de mii de persoane. „În 20 august, cele mai tranzitate puncte de frontieră, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire, au fost: Nădlac II, cu aproximativ 145.000 de persoane, Giurgiu, cu peste 46.000 de persoane și Vama Veche, cu aproximativ 20.000 de persoane. Valori ridicate au fost înregistrate şi prin PTF Aeroport Henri Coandă cu aproximativ 41.000 de persoane care au efectuat formalităţile de intrare şi ieşire din ţară”, a precizat Poliția de Frontieră. În total, sâmbătă, 20 august, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control – atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire – aproximativ 479.000 de persoane. Pe sensul de ieşire din România, au fost aproximativ 309.320 de persoane, cele mai multe ieşind din ţară pe la frontiera cu Ungaria – aproximativ 203.000 persoane.
Vineri, sâmbătă și duminică, adică în perioada 19-21 august, punctele de trecere a frontierei – situate în județul Arad – cu Ungaria au fost tranzitate de peste 425 de mii de persoane cu 120 de mii de mijloace de transport. Poliția de Frontieră a punctat faptul că vineri, sâmbătă și duminică „cea mai tranzitată frontieră a fost cea cu Ungaria pe unde au efectuat formalitățile aproximativ 588.000 de persoane, precum și 182.000 de mijloace de transport”. Din cele aproximativ 588 de mii de persoane, 350 de mii au trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II Autostradă. Având în vedere numărul mare de persoane care au tranzitat în weekend PTF Nădlac II, Poliția de Frontieră a anunțat că aici s-a lucrat la capacitate maximă: pe sensul de ieșire din țară au fost deschise 9 artere de control, iar pe cel de intrare 4.Trimite articolul
XCei care doriti sa treceti frontiera incercati pe la Turnu. In timp ce pe autostrada erau cozi de ore, la Turnu nu erau decat 2-3 masini la coada.