VLADIMIRESCU. Strada 3 din Vladimirescu arăta ca după trecerea huliganilor, joi dimineaţă. Pubele răsturnate la marginea drumului se puteau vedea pe toată lungimea străzii. Locuitorii spun, însă, că nici vorbă de teribilişti, ci responsabili ar fi tocmai angajaţii Retim, care de fiecare dată după ce ridică gunoiul, ar trânti pubelele, în loc să le aşeze la marginea drumului, iar uneori acestea sunt distruse.
După ce mai mulţi locuitori ne-au sesizat problema, am mers în urma autospecialei Retim de ridicare a gunoiului menajer. Pe mai multe străzi din localitate, dar şi în cartierul rezidenţial Europa, situaţia a fost aceeaşi. Aproape că nu a existat stradă pe care să nu găsim pubele răsturnate pe drum, ba chiar blocând partea carosabilă.
„Aşa se întâmplă în fiecare joi dimineaţă. Echipa asta de muncitori e o problemă şi mi-au spus-o chiar şefii lor de la Arad, după ce am făcut reclamaţie. De fiecare dată după ce golesc pubela în maşină, o aruncă, uneori chiar din mers, parcă în bătaie de joc. Nu doar la mine, la mai toţi abonaţii. Mie mi-au spart containerul şi am mers să îl schimb. Şefii de la Arad mi-au spus că într-o singură săptămână au avut şase reclamaţii din Vladimirescu, pentru pubele sparte de angajaţii lor. Au recunoscut că au o problemă cu seriozitatea muncitorilor arondaţi în Vladimirescu şi că vor lua măsuri”, ne-a relatat unul dintre locuitori.
„I-am văzut de la fereastră cum au aruncat pubela câţiva metri şi s-a rupt o roată când s-a lovit de asfalt. Altădată m-am trezit la şapte dimineaţa cu claxoane insistente, pentru că pubela bloca drumul, era răsturnată pe şosea”, a spus o doamnă de pe Strada 3.
Primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, confirmă problema şi spune că de un an de zile primeşte sesizări de la localnici despre comportamentul inadecvat al angajaţilor Retim. „Este foarte adevărat că pubelele sunt aruncate, unele sunt avariate din această cauză. Am tot avut discuţii cu cei de la Retim pe acest subiect, s-au rezolvat lucrurile pentru scurte perioade, apoi aceeaşi problemă a revenit. Ne-am înţeles ca cel târziu până la finele lunii martie să aducă pubele noi la Primărie, să le depozităm aici, pentru ca locuitorii din Vladimirescu să nu mai meargă la Arad să le schimbe. Totuşi, sperăm că vor fi luate şi măsuri, pentru ca angajaţii să aibă mai mult respect faţă de cetăţeanul plătitor de taxe”, a spus primarul.
Reprezentanţii Retim ne-au declarat că iau în serios toate sesizările pe care le înregistrează, iar „acolo unde s-a greşit, se vor lua măsuri de sancţionare a angajaţilor şi de reparare a pagubelor produse”.
Trimite articolul
XBuna ! Exact asta fac si in Aradul Nou ! Arunca tomberoanele , se rup rotile , usita , in plus ca vin in jurul orei 6:30 – 7: 00 si dau desteptarea ( fluiera , dau cu tomberoanele si incep si cainii sa latre pe toata strada ) . Multumim RETIM si multumim PRIMARIA ARAD , PT HAOS . In plus vin sa ridice cartoanele la 2 saptamani , nu in fiecare saptamana.
perfect adevarat! si in arad fac asta
Și în Arad e la fel și dacă spui ceva te îți mai și răspund…. Nu ai ce unde nu e nici un poți cere
-
Exact asa am patit si eu . I-am rugat sa nu dea chiar asa tare cu tomberonul … apoi…
Nu retimul este de vină în ceea ce privește comportamentul angajaților să-i. De vină este natura ca ia creat. Drept urmare dragi oameni, ia mergeți fain frumos la.postul de poliție aflat vouă si faceti plângere penală pentru distrugere de bunuri împotriva respectivei echipe. Aveti nevoie doar de numărul de înmatriculare al mașinii și ora sa o stiti.
Au cazut pubelele? Va trezesc gunoierii dimineata? Latra cainii? Nasol!
Totusi RETIM e vinovat, trebuie sa-si instruiasca si controleze oamenii. Noi cu ei avem contract, nu ma intereseaza cine-i persoana, angajatul lor. Daca i-ar controla ar vedea ca stau si cate 2ore la o cafea cu motorul mergand….
Mulțumim aleșilor noștri dragi că ne-au băgat pe gât firma aceasta de doi lei numită RETIM! Sper să vă stea comisioanele în gât
La fel fac si pe str Episcopiei, Mărășești ,Caragiale, cand m-am luoat de iei pt tomberonul rupt a spus unul dintre ei sa îmi bag pl in tomberonul tau zi mersi ca iti luoam gunoiul. Asa ceva nu se potate este bataie de joc sa vina polarisul inapoi si sa plece jegurile astea. Ca sunt niste jeguri care nu respecta pe nimeni si nimic. Sper sa ii vad la stirii arzand in flacarii.