În ciuda faptului că cele două proiecte de hotărâre privind Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Arad au fost respinse în ultima ședință extraordinară a CLM, consilierii locali au aprobat, totuși, două amendamente la unul din cele două proiecte.
Iar amendamentele nu sunt deloc lipsite de importanță. Ele vizează o problemă care i-a nemulțumit profund pe arădeni imediat ce au aflat de ea: transportul pubelelor. În urmă cu zece zile, Retim anunța că cetățenii trebuie să se deplaseze la punctele de distribuire a pubelelor pentru a le ridica. Firma a trimis în acest sens o înștiințare către Primărie. Și, se pare, (nici) Primăria nu a fost prea încântată de idee din moment ce viceprimarul Levente Bognar a propus în plenul CLM ca Retim să asigure transportul pubelelor la domiciliul cetățenilor.
Amendamentele
„În Comisia 2 (Comisia de urbanism, amenajarea teritoriului, protecţia mediului şi turism-n.r.) am discutat acest punct de pe ordinea de zi și propunem să fie amendat, respectiv în ceea ce privește asigurarea către populație a pubelelor. Deci, transportul pubelelor să fie asigurat în așa fel încât cetățenii să nu fie puși într-o situație destul de delicată, să se deplaseze după fiecare pubelă. Văd că este o propunere și din partea domnului doctor Furău… le putem corobora” – a spus viceprimarul Levente Bognar. La rândul său, Gheorghe Furău a prezentat propriul amendament. „Am propus ca pe toată durata derulării contractului, prestatorul să asigure înlocuirea pubelelor degradate la domiciliu. E chestie de bun simț” – a subliniat dr. Furău.
Cele două amendamente au fost aprobate în unanimitate de consilierii locali. Dar asta nu înseamnă, deocamdată, nimic. Pentru că proiectul de hotărâre amendat a fost respins cu 15 voturi „pentru” și 7 abțineri.
Vineri, o nouă ședință CLM
Cele două proiecte respinse vizează „aprobarea formei finale a contractului încheiat cu SC Retim Ecologic Service SA în cadrul Sistemului Integrat de Gestionare a Deșeurilor Arad” și„aprobarea actului adițional – cadru la contractul de delegare prin concesiune a serviciului public de salubrizare, respectiv colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenite din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori din Județul Arad în cadrul proiectului Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Arad”.
Cele două proiecte se află deja pe ordinea de zi a unei noi ședințe extraordinare a Consiliului Local Municipal, programată pentru vineri, 20 aprilie, la ora 11.00. În cazul în care proiectele vor fi aprobate, amendamentele aprobate în ședința de luni vor produce efecte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!