ARAD. În spaţiul Schengen nu am intrat, autostradă încă nu avem, dar ştim, cel puţin teoretic, cum va arăta şoseaua de mare viteză. Însă cele două elemente prezentate mai sus au dus la crearea unei mici probleme: cum se va efectua controlul de frontieră odată ce autostrada va fi gata?
Această întrebare am pus-o şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), iar cei de aici ne-au detaliat, în exclusivitate, cum va arăta autostrada la ieşirea din ţară, la Nădlac, în zona fâşiei de frontieră.
Începem însă cu o precizare: contractul „Proiectare și Execuție Autostrada Nădlac – Arad și drum de legătură Lot 2” se află în perioada de relicitare. Depunerea ofertelor va avea loc pe 23.07.2014. Termenul de finalizare este de 8 luni de la data începerii lucrărilor.
Revenind la controlul de frontieră, cei de la CNADNR ne-au informat că „antreprenorul va construi un Punct de Control la trecerea frontierei, la kilometrul 0+500, în cadrul căruia se va efectua controlul persoanelor care tranzitează granița dintre România și Ungaria, dar și al mijloacelor de transport internațional de mărfuri. În cadrul punctului de control vor fi prevăzute spații pentru controlul amănunțit al autoturismelor, autobuzelor, autocarelor, microbuzelor, mijloacelor de transport mărfuri, precum și cântare care vor stabili masa autovehiculelor care tranzitează graniţa”.
Cine se gândeşte la controlul de frontieră, se gândeşte implicit, însă, şi la cozi kilometrice de TIR-uri care stau în coloană pentru a ajunge la control, la cozile formate de autoturisme în preajma sărbătorilor etc.
Cei de la CNADNR spun că şi ei s-au gândit exact la acelaşi lucru şi, pentru a nu fi întâlnite situaţii jenante, în care autostrada să fie blocată de coloane kilometrice, a fost întocmit un proiect şi pentru această problemă: „În cadrul Punctului de Control, la trecerea frontierei vor fi realizate benzi speciale destinate staționării autovehiculelor grele, precum și spații de parcare”. Teoretic, totul sună bine, totul e calculat şi totul e gândit. Însă, de cele mai multe ori, planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Aşa că aşteptăm realitatea din teren pentru a vedea cât de mult va semăna cu ideea.
Pun granita pe autostrada
CNADNR ne-a informat, în exclusivitate, că pe autostrada Nădlac-Arad va fi înfiinţat un punct de control.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Președintele interimar Ilie Bolojan i-a conferit, miercuri, fostului internațional Gheorghe Hagi cea mai înaltă distincție a statului român - Ordinul Național „Steaua României”.
Local
Un bărbat din Arad, care a furat mai multe biciclete din municipiu în perioada 27 februarie – 7 martie 2025, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Local
O tânără nevăzătoare din Arad care a descoperit escalada cu nouă ani în urmă, pe când avea 11 ani, se simte cu adevărat liberă doar când se cațără pe pereți, iar planul ei este să amenajeze o sală de activități recreative unde orice copil să poată avea șansa de a practica un sport.
România
Asociația Pro Infrastructura trage semnale de alarmă cu privire la ritmul în care avansează lucrările la calea ferată Oradea - Cluj-Napoca.
1
România
Președintele S.O.S. România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, afirmă într-o scrisoare adresată președintelui Statelor Unite, Donald Trump, că intervenția Curții Constituționale din România împotriva candidaților la alegerile prezidențiale reprezintă „o anulare de facto a democrației” din România, stat membru UE și NATO și partener strategic al Statelor Unite.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!