Mişcarea Arădeană a întocmit un proiect de Hotărâre de Consiliu Local care vizează reducerea taxelor şi impozitelor locale pentru clădiri şi terenuri la nivelul anului 2009, reducerea cotei de impozit/taxă pentru clădiri la persoane juridice la 1%, precum şi revenirea la zonarea municipiului din decursul anului 2010. „Proiectul de hotărâre va fi depus astăzi (n.r. – ieri) la Secretarul Municipiului Arad. Vom organiza consultări cetăţeneşti şi vom organiza acţiuni de susţinere a acestei măsuri. Proiectul de hotărâre prevede inclusiv modul de regularizare a sumelor pentru contribuabilii care au achitat deja impozitul integral sau prima rată”, a subliniat Claudiu Cristea, preşedintele Mişcării Arădene.
Reprezentanţii organizaţiei au subliniat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că „În anul 2010 taxele şi impozitele locale au crescut în mod nejustificat cu 20%, în pofida faptului că Primăria nu a fost în stare să cheltuie 17 milioane de Euro din veniturile acelui an. Per total, creşterea taxelor locale (cu tot cu taxele speciale) este de aproximativ 4,7 milioane euro. Rezultă foarte clar că creşterea a fost inutilă”.
Reprezentanţii Mişcării Arădene au subliniat ieri că „mărirea impozitelor în 2010 a lovit inutil populaţia şi firmele”, menţionând că s-a pus o presiune inutilă asupra contribuabililor persoane fizice şi juridice, că a lovit direct în întreprinderile mici şi mijlocii, făcând ca o serie din acestea să se închidă, că „mărirea taxelor şi impozitelor locale a accentuat fenomenul de sărăcire a populaţiei, lovită, de asemenea, de măsurile dure de austeritate ale Guvernului României”.
Totodată, au criticat rezonarea municipiului, care „nu rezonează cu confortul urban”, exemplificând cu faptul că „trecerea unor cartiere (Gai, Bujac, Sânicolau) în zone superioare nu se reflectă în nivelul confortului urban”.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!