„Ca să arate că ar avea şi el un cuvânt de spus în aşa zisul nou PNL, în calitate de copreşedinte, Ioan Cristina se preface că ar avea pusee de independenţă faţă de Falcă şi PDL, principalii vinovaţi de ceea ce se întâmplă la Filarmonică. De fapt, interpelarea sa este total inutilă, iar el ştie asta. Mai întâi, că este adresată unei doamne ministru, Csilla Hegedus, căreia nici nu i s-a uscat cerneala pe numire că deja şi pleacă, UDMR ieşind de la guvernare peste câteva zile. Aşadar, nu îi va mai răspunde „în scris”, cum i-a solicitat, interpelarea devenind o scrisoare pierdută, ceea ce denotă o mare doză de ipocrizie din partea „noului PDL”, cum ar trebui să fie, de fapt denumirea struţo-cămilei. În al doilea rând, chiar dacă doamna cu pricina- pusă de UDMR- ar fi rămas pe post, prima dată l-ar fi sunat pe Bognar Levente, noul coleg pe plan local al lui Cristina, ca să-i dicteze ce să să scrie în răspuns. Evident, după ce Bognar ar fi primit undă verde de la noul lui şef, Gheorghe Falcă”, spune Mircea Purcaru. „Dacă într-adevăr ar dori să facă ceva, domnul senator ar trebui să se adreseze instituţiilor abilitate să verifice legalitatea participării lui Alin Văcean, omul de casă al lui Falcă şi al PDL, la concurs. Pentru că, legal, nu ar fi avut voie să participe, lucru pe care Partidul Conservator Arad l-a sesizat în repetate rânduri. Fără vreun rezultat, însă, pentru că la Arad PDL taie şi spânzură. Cum ar putea, însă, Ioan Cristina, cât o fi el de senator, să-l acuze pe Falcă de încălcarea legii?. Din păcate, PNL nu mai există, iar „prestaţia” lui Neluţu Cristina arată încă odată că oricine se înscrie în PDL, indiferent de motive, are soarta mărului sănătos aruncat într-un coş cu mere putrede. Este trist să vezi cum caracatiţa portocalie, cu nume şi culori schimbate, a acaparat inclusiv puţinul liberalism autentic existant la Arad”, mai spune Purcaru.
Purcaru : „Cristina arunca praf in ochii aradenilor”
Reactualizat la:
ARAD.Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, cataloghează interpelarea pe care senatorul Ioan Cristina a adresat-o ministrului Culturii, pe tema situaţiei de la Filarmonica din Arad, drept una „inutilă şi ipocrită”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Citiți principiile noastre de moderare aici!