Fiind mult prea tînăr, Glad Varga nu are de unde să știe că de când e politica pe lume s-a făcut în funcție de conjunctură. Adevărat, ACD s-a format conjunctural, iar dacă nu a funcționat, a fost pentru că nu era nevoie să funcționeze ca entitate, întrucât a funcționat entitatea numită USL, în interiorul căreia este ACD. Ce nu știe Glad Varga este faptul că și astăzi, eu sunt „braț la braț„ cu Neluțu Cristina și cu PNL-ul, în interiorul USL, pentru că puterea portocalie se manifestă în continuare discreționar la nivelul Aradului. Așadar, conjunctura, la Arad, este aceeași de acum doi ani, dar sper eu, se va schimba în scurt timp. Așa cum spuneam, în politică se acționează și conjunctural, dovada fiind aceea că Glad Varga este consilier MC-L, deși MC-L nu mai există. După cum, sunt convins, mâine, dacă îi cere Falcă, nu va mai fi nici MC-L-ist, nici PDL-ist, ci mișcător popular sau mai știu eu ce altceva. Pe când Mircea Purcaru va rămâne tot conservator”, se arată în Comunicatul liderului PC Arad.
Purcaru: ”Glad Varga rastalmaceste”
ARAD. „Subsemnatul, Mircea Purcaru, Președinte al Partidului Conservator Arad, îi răspund consilierului Glad Varga-PDL, care m-a acuzat că fac declarații conjuncturale„ după cum bate vântul… politic ”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu, Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Totul, după afirmații ale SVR despre Călin Georgescu.
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
1
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Mapamond
Polonia îşi va revizui Planul de Redresare şi Rezilienţă în vederea redirecţionării de fonduri spre apărare şi rezilienţa economică, a declarat marţi ministrul de resort, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, transmite Reuters.
1
Local
Consiliul Județean Arad a făcut „împărțeala” banilor proveniți din cota aferentă impozitului pe venit.
Local
Două femei din Zărand au fost condamnate la amenzi penale pentru săvârșirea infracţiunii de „răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei”. Acestea au spart geamurile casei în care locuia fata de 12 ani pe care fratele lor ar fi violat-o.
Citiți principiile noastre de moderare aici!