„Falcă spune că Cetatea trebuie să fie a municipiului, pentru a solicita fonduri europene pentru intrarea ei în circuitul civil. Ar fi un lucru bun, numai că, precum şi în alte prilejuri, Falcă face doar jocuri care îi folosesc lui. Cică vrea referendum, exact de ziua alegerilor prezidenţiale, ca să spună arădenii dacă vor cetatea. El ştie foarte bine că nu de cetăţeni depinde, ci de el, care nu îşi îndeplineşte promisiunile către MapN, însă speră că va reuşi să-i manipuleze pe arădeni să voteze candidatul PDL”, spune Purcaru. Liderul conservatorilor arădeni critică şi cheltuirea banilor publici în mod nejustificat, cu organizarea „Zilelor Aradului”, total „nepotrivite din punctul de vedere al unor trăitori în zona care ocupă locul unu pe ţară la cancer şi locurile 2-3 la TBC şi diabet. Guvernarea locală PDL se fereşte să spună aceste adevăruri, dar se trezesc să critice şi să ceară demisia ministrului fondurilor europene, care a adus absorbţia fondurilor spre 43% de la 11% cât au făcut ei, cu ministrul lor. Ce mai, tupeu maxim, cauzat de menţinerea prelungită la putere, care lasă loc la nenumărate abuzuri”, spune Purcaru.
Revenind la „Zilele Aradului”, secretarul executiv Mihai Butuşină le face două sugestii organizatorilor : în tramvaiele cu monitoare să se difuzeze filmuleţe despre istoria Aradului; pe parcursul manifestărilor să fie repusă în circulaţie „Săgeata Verde”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!