Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, este de părere că liderul PNL, Vasile Blaga, ori nu cunoaşte realitatea din teritoriu, ori încearcă să-şi facă singur iluzii atunci când afirmă că bătălia la alegerile de anul viitor se va da între PNL şi PSD, alte formaţiuni- cu excepţia UDMR- neavând şanse să treacă pragul de 5%.
„Domnul Blaga visează frumos- frumos pentru el, desigur. Se preface că nu ştie că în teritoriu aşa zisul nou PNL este un butoi cu pulbere, fuziunea între PDL şi PNL fiind departe de a fi realizată de facto. Dacă fuziunea ar fi definitivată, cum spun ei, de ce mai există comisia de fuziune, care s-a reunit imediat după moţiunea de cenzură? Cred că, de fapt, domnul Blaga încearcă să se autoiluzioneze sau să transmită celor din teritoriu că trebuie să stea în băncile lor, pentru că dacă merg la alte partide nu au nicio şansă. În realitate, domnia sa ştie foarte bine că o mare parte din electoratul liberal este profund dezamăgit de trecerea partidului în tabăra lui Băsescu, în partidul care va rămâne în istorie ca partidul la guvernare care a tăiat salariile şi pensiile, un partid în care oameni de genul Elenei Udrea, Cocoş şi alţii au jefuit miliarde din avuţia ţării. Situaţia este de aşa natură că electoratul nu se va canaliza spre unul dintre cele două mari blocuri, ci, mai ales la locale, pe persoane cu credibilitate, indiferent pe ce liste vor candida. Cel puţin în ce priveşte ALDE, sunt convins că ne vom atinge ţinta minimă de 10%, pe care şi noi, la Arad, ne-am asumat-o. Cât despre PDL-ul revopsit, cea mai grea problemă pe care o va avea de rezolvat va fi relaţia cu Traian Băsescu. Dacă îşi manifestă clar delimitarea totală de acesta, PNL va pierde electoratul băsist, care, în judeţul Arad, este încă -din păcate-demn de luat în calcul. Dacă, dimpotrivă, şi-l va asuma, ceilalţi alegători vor fugi ca dracul de tămâie. Iată motive ca PDL-iştii să nu poată dormi noaptea, vorba unui june care zice că eu nu pot să dorm”, spune Mircea Purcaru.
Purcaru: PNL- „butoi cu pulbere”
Purcaru: PNL- „butoi cu pulbere”
Mircea Purcaru este convins că ALDE va obţine cel puţin 10% la alegerile locale din 2016.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Numărul tablourilor descoperite de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în urma perchezițiilor efectuate în dosarul în care este vizat șeful Comandamentului Logistic Întrunit, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, au ajuns la circa 4.600, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Local
Au fost desemnați în urma unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Local
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2025.
Local
În cadrul proiectului, vor beneficia de lucrări de modernizare și dotări cu echipamente specifice 23 de săli, din care 17 laboratoare, aferente unui număr de șapte facultăți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!