Puşcăria arădeană, în colaborare cu Centrul Judeţean de Voluntariat Arad, va organiza o acţiune caritabilă pentru un tânăr de 18 ani, care suferă de o maladie gravă şi care are nevoie de intervenţii chirurgicale foarte scumpe, pe care familia lui nu şi le poate permite. Piesa de teatru „În rolul victimei”, după un text de Vladimir şi Oleg Presniakov, regizată de Florin Caracala, va fi jucată în data de 10 aprilie, de la ora 18, iar biletele vor costa 20 de lei pentru elevi şi studenţi şi 25 de lei pentru adulţi. „Banii obţinuţi din vânzarea biletelor vor fi donaţi integral acestui caz social”, spun reprezentanţii Penitenciarului Arad.
Puscariasii, in spectacol pentru o cauza nobila
ARAD. Trupa de teatru Blitz, formată din deţinuţi ai Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad, vor susţine un spectacol chiar în sala mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!