ARAD. Circul unARTiq va fi în piața Piața Avram Iancu, marți, de la orele 17.30. Este primul spectacol din a cincea zi a Festivalului de Teatru Nou de la Arad. Un spectacol inedit care îmbină elemente de acrobaţie la trapez, care au cucerit întreaga lume, cu acrobaţii jucăuşe în doi, jonglerii la înălţime şi alte elemente specifice circului. La fiecare reprezentaţie, Lisa Rinne şi Andreas Bartl îi fac pe sutele de spectarori să-şi ţină respiraţia, să rămână cu gura căscată de uimire şi să privească hipnotizaţi spre cer.
„Parallel” pentru cei mari
La ora 19,00, în sala Studio va fi jucat spectacolul nerecomandat persoanelor sub 16 ani pentru care Lucia Mărneanu şi Leta Popescu au fost recompensate cu Premiul pentru debut, în cadrul Galei Premiilor UNITER din acest an. „PARALLEL e un spectacol în primul rând inteligent, pentru că nu este politically correct, dar în schimb construieşte în mod valid o platformă empatică pe care spectatorul de orice orientare sexuală poate păşi cu încredere.
Contrapunctul dezvoltat de glumele homofobe despre lesbiene – la care râzi cu un râs vinovat, ca heterosexual – pregăteşte ideal terenul pentru atacul emoţional din final, amestec de confesiune extrem de intimă şi poezie intensă, rostită ca o rugăciune laică a celui care nu se simte acasă în propriul corp. Un spectacol curajos, dar şi fragil, direct, dar în acelaşi timp delicat, cu o mare doză de poezie, venind pe de o parte din muzica lui kata bodoki-halmen, iar pe de altă parte din confesiunea fragmentară a Luciei Mărneanu din final, „Parallel“ e spectacolul unei generaţii care se vrea dură, dar e şi profund sensibilă“ , spunea despre spectacol Cristina Modreanu, ArtAct Magazine.
Al treilea spectacol
Seara, de la ora 21,00, publicul este invitat să ia loc în sala festivă a Colegiului Naţional „Moise Nicioară“, locul în care, sub titlul HOP LA FESTIVAL, va putea vedea spectacolele laureaţilor Galei Tânărului Actor HOP 2013. Vor juca tinerii actori Ruxandra Maniu, Aida Avieritei, Alexandra Caras, Emoke Pal, Ioan Paraschiv şi Dumitru Georgescu. Dintre textele care au stat la baza spectacolelor pot fi amintite „Râs nervos“, de Christopher Durang, „De ce fierbe copilul în mămăligă“, de Aglaja Veteranyi, „Salome“, de Alexandra Caras, „A Dragon in My Mind“, de Emoke Pal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!