Moneasa. Staţiunea Moneasa a fost ocolită de turişti în mini-vacanţă, având cea mai slabă prezenţă a vizitatorilor din ultimii ani. Asta din cauza condiţiilor meteo, în zonă fiind multe precipitaţii în ultimele zile.
Viceprimarul comunei Moneasa, Raul Groza, ne-a declarat că au fost ocupate doar jumătate din locurile de cazare. “În anii anteriori, în perioada sărbătorilor pascale sau de 1 Mai erau ocupate 80 la sută dintre locurile de cazare din hoteluri şi pensiuni. Acum, am avut puţini turişti din cauza vremii nefavorabile, pentru că în zona noastră a plouat aproape în fiecare zi”, a spus viceprimarul.
Din cauza ploilor nu au mai avut loc unele activităţi ce au fost pregătite de administraţia locală pentru turişti.
Staţiunea Moneasa are aproximativ 1.700 de locuri de cazare în hoteluri, pensiuni, vile şi o tabără pentru copii. Primăria estimează că în jur de 900 dintre acestea au fost ocupate, însă numărul turiştilor din staţiune a fost totuşi mai ridicat, pentru că unii s-au cazat în locuinţe private, care nu sunt înregistrate oficial ca locuri de cazare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!