ARAD. Centrul de radioterapie, pentru tratarea cancerului, se apropie cu pași repezi de transformarea din idee în realitate. Consilierii județeni au aprobat, la finele săptămânii trecute, studiul de fezabilitate întocmit de o societate privată în vederea realizării unui astfel de centru în Arad. După ce au analizat toate datele și informațiile, cei care au întocmit studiul de fezabilitate au ajuns la concluzia că cea mai bună variantă pentru acest centru ar fi concesiunea de teren. Ca atare, Spitalul Județean Arad ar urma să închirieze un spațiu de 1.000 de metri pătrați către un investitor privat care să vină și să trateze bolnavii de cancer din județul nostru, dar și din județele limitrofe.
„Luând în calcul și pacienții din județele cu adresabilitate, numărul de pacienți care ar avea nevoie de acest tip de servicii medicale este de peste 4.000 de persoane pe an”, se arată în studiu.
Atrași de bani
Investitorii privați care ar putea deschide centrul de radioterapie ar putea fi atrași de sumele de bani încasate pentru tratarea cancerului, potrivit studiului de fezabilitate. Pentru anii 2011-2012, plafonul pentru tratamentul prin iradiere 3D a fost de 320 de lei pentru o ședință, iar numărul mediu de ședințe per pacient de 30. De aici rezultă că viitorul investitor ar putea încasa 9.600 de lei pentru fiecare pacient tratat. „Acest lucru poate duce la un calcul încurajator pentru un investitor privat”, se arată în studiu.
La Timișoara
În zona de vest a țării doar Timișoara dispune de un centru de radiologie. Cum Spitalul Județean de pe Bega tratează toți pacienții din vest, există cazuri în care programările pentru tratamente sunt stabilite peste luni întregi, uneori pacienții murind chiar înainte de a ajunge la programare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!