Dimineața zilei de marți, 9 iunie, a fost una de acțiune pentru angajații Poliției Locale Arad. Ne-am alăturat polițiștilor pentru a vedea cum decurge acțiunea de „Dezafectare și Salubrizare”. Zona de acţiune: porțiunea de-o parte și de cealaltă a liniilor de tren ce traversează cartierul Micălaca (din dreptul bisericii Baptiste Maranata – de sub pasaj, în zona 300, și până în dreptul Euromedic). Modul în care se prezintă zona dublată de prezenţa garajelor lângă au permis ca acest loc să devină unul de referință pentru oamenii fără case. De pildă, unii dintre aceştia s-au instalat în spatele garajelor din dreptul blocului 121, înspre râul Mureș, cu plapume, haine și corturi improvizate. „La acțiunea de marți au participat 7 polițiști locali, patru persoane care prestează muncă în folosul comunității și efectivele SC Polaris SA. Locuințele provizorii de pe domeniul public ale oamenilor străzii sunt identificate de către polițiștii locali în urma telefoanelor primite de la cetățeni sau în timpul patrulării în zonele respective”, a declarat Viorica Graur, director general al Poliției Locale Arad.
Adăposturi dezafectate
Puțin după ora 9:00, polițiștii s-au urcat în mașini și au pornit în zona stabilită. La fața locului angajații Polaris, ajutați de cele patru persoane care prestează muncă în folosul comunității, s-au dispersat prin spatele garajelor care colcăiau de mizerie. În nici 20 de minute, au început să apară grămezile pline cu saci de gunoi. Au fost identificate două adăposturi. Într-unul din ele au fost prinși cei care locuiau acolo. E vorba de acei oameni ai străzii care răscolesc platformele de gunoi din cartierul Micălaca zona Miorița și 300 și care „dirijează circulația” în pasajele de sub linia de tren în schimbul banilor primiți de la arădenii mai milostivi. Vegetație de o parte și de cealaltă a liniilor de tren a fost curățată de gunoaie, adăposturile au fost dezafectate, iar oamenii străzii legitimați.
Tur şi, mereu, retur
Polițiștii îi cunosc deja pe acești boschetari, veniți din toate colțurile țării, trimişi acasă mereu şi care se întorc de fiecare dată în Arad. Aşa că, din păcate, aceste raiduri nu fac altceva decât să igienizeze zonele problemă, obiective ce nu pot fi păzite și care, cu siguranţă, au nevoie și… de implicarea arădenilor. „Revenim cu apel către cetățeni să ne sesizeze la telefon 0257-939 apariția unor astfel de focare și să nu încurajeze proliferarea acestui fenomen prin ajutorul direct sau indirect, în bani sau materiale, acordat unor astfel de persoane”, a concluzionat Viorica Graur.
În Arad, mai bine ca acasă
Am stat de vorbă cu doi dintre locatarii corturilor improvizate de lângă liniile de tren. Mizeria și mirosul emanat de locul în care acești oameni reușesc să trăiască ne-au dus cu gândul la filmele lui Kusturica. Un tablou grotesc, ascuns printre bălării de peste doi metri, într-un oraș care se vrea a fi civilizat. Atât bărbatul, cât și femeia (care își beau cafeaua de dimineață) ne-au spus că sunt din Păuliș, că ambii au 31 de ani și că trăiesc de pe o zi pe alta, iar principala activitate este răscolirea gunoaielor. „Am terminat două clase și cam atât. Am venit din Păuliș în Arad pentru că e mai bine. Ne este foarte greu dar nu avem ce să facem. Ne-am mutat aici din luna februarie”, ne-a spus bărbatul.
Un alt bărbat de 59 de ani, din Maramureș, însoțit de prietenul său de aproximativ 45 de ani, au fost și ei legitimați. Polițiștii îi cunosc de vreo șapte ani, locația preferată în care aceștia dorm fiind chiar zona plină de buruieni din spatele garajelor, unde nici un arădean nu se încumetă să intre.
Orașul nostru a devenit, încet dar sigur, un loc prolific pentru cei veniți din toate colțurile țării în speranța „unui trai mai bun”.
În loc de concluzie
Din păcate în aceste zone problemă se poate interveni însă soluțiile sunt doar pe termen scurt. Uneori trec doar câteva ore până când se întorc „acasă” boschetarii. Dar se întorc și pentru că au de unde să își procure mâncare, dar și pentru că unii arădeni le dau bani și mâncare. Se spune că un om al străzii face pe zi între 50 și 200 de lei, în condiţiile în care unui arădean obișnuit îi e imposibil să facă acești bani.
Dincolo de calcule rămâne problema spinoasă a „zonei boschetarilor”, o problemă care tinde să degenereze dacă nu începem să căutăm şi să şi găsim soluții concrete, viabile pe termen mediu și lung.
Citiți principiile noastre de moderare aici!