„Ultima măsură luată de guvern este o aberație! Va lovi puternic în asociațiile de proprietari care au angajați cu fracțiune de normă, prin prisma caracteristicilor locului de muncă. Această ordonanță va afecta funcționarea asociațiilor de proprietari, care au contracte de muncă part-time și care cu mare greutate au înțeles să renunțe la munca la negru”, explică Dorina Lupșe, președinte ULAL Arad.
Practic, asociațiile de proprietari vor fi puse în situația de a renunța la contracte și nu vor mai plăti nicio contribuție CAS și CASS. Lupșe mai avertizează și că această ordonanță va produce efecte „adverse și perverse, iar dacă Guvernul nu este capabil să creeze locuri noi de muncă, măcar să nu le desființeze pe cele actuale”. Mai mult, președintele ULAL Arad consideră că inițiatorii acestei ordonanțe ar trebui să își dea demisia și ordonanța să fie retrasă de urgență dat fiind faptul că „prezenta propunere legislativă încalcă dreptul la muncă al cetățenilor”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!