Firma care a construit Grupul II al CET renunță, pe moment, la sechestrarea instalațiilor centralei, pentru a nu lăsa orașul fără căldură, dar se îndreaptă către distribuitorul CET H (CET Hidrocarburi), societate pe care vrea să o execute silit. Directorul Energomontaj Timișoara, Ioan Popa, a declarat pentru Jurnal Arădean / Aradon că va încerca recuperarea sumelor investite în cazanul pe gaz de la distribuitor, adică CET H, pentru că acesta are datorii către producător, CET SA. Producătorul, aflat în blocaj financiar, nu își poate achita mai departe datoriile, între care se află suma de 20 de milioane de lei către firma timișoreană. Această societate a pus deja poprire pe conturile CET H, dar conturile fiind goale, nu are ce recupera, astfel că la Judecătoria Arad este pe rol un proces pentru „validarea popririi”, ultimul termen de judecată fiind cel de ieri. Instanța a decis să amâne cauza pentru 19 aprilie, „pentru emiterea unei adrese către terţul poprit (CET H) în vederea comunicării situaţiei datoriilor faţă de SC CET Arad, respectiv dacă acestea sunt contestate”.
Ioan Popa a declarat că nu a trecut la executarea silită a CET pentru că nu a dorit să oprească agentul termic în Arad, însă nu renunță la banii pe care-i are de încasat.
„Nu vreau să ajung să demolez cazanul pe care l-am construit la CET. Aș putea să-l vând la licitație, dar mai eligibil este să ne îndreptăm împotriva CET H, societatea din cauza căreia CET Arad nu ne poate plăti nouă facturile. Dacă obținem în instanță executarea silită, vom vinde la licitație punctele termice, care sunt evaluate la 32 de milioane de lei, mai mult decât avem de recuperat”, a spus Popa. El a precizat că, în ultimă instanță, va sechestra totuși Grupul II, dar după ce furnizarea căldurii către consumatori este oprită. Directorul general al CET Arad, Pavel Moisă, ne-a declarat că societatea are creanțe mai mari decât datorii. Dacă și-ar primi banii de la distribuitorul CET H, ar putea plăti mai departe datoriile.
„Funcționăm în continuare, dar așteptăm să încasăm pentru energia termică preluată de CET H”, a spus Moisă, precizând că Energomontaj nu au făcut deocamdată demersuri pentru punerea sechestrului pe instalații.
Reprezentanții CET H nu au putut fi contactați.
La începutul lunii, firma timișoreană anunța că după 15 martie pune sechestru pe instalații, pentru că are de recuperat 20 de milioane de lei, reprezentând facturi restante de la sfârșitul anului 2014, când au fost încheiate lucrările la Grupul II, de producere a energiei pe bază de gaz. Directorul firmei, Ioan Popa, spunea că sechestrul este singura opțiune rămasă, pentru că prin blocarea conturilor, la sfârșitul anului trecut, nu s-a recuperat nimic, acestea fiind goale.
Vechile probleme
Problemele de la cele două CET-uri sunt vechi, dar nu par să își găsească rezolvarea. Datoriile producătorului de energie sunt de peste 80 de milioane de lei, sumă ceva mai mică decât creanțele. CET H, distribuitorul agentului termic, este cel mai mare datornic față de producător, cauza principală invocată de-a lungul timpului fiind pierderile de energie de pe rețelele foarte vechi, neacoperite în totalitate de tariful practicat pentru populație, și așa unul dintre cele mai mari din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!