Perspectiva ieşirii PSD de la guvernare a
creat o stare de confuzie în rândul
şefilor instituţiilor deconcentrate.
Deşi toţi cei pe care i-am chestionat au
declarat că este normal să îşi dea
demisia, din moment ce au fost puşi acolo de
partid, şansele de a rămâne pe posturi
până la expirarea contractului sunt foarte
mari. Cei mai mulţi, nefiind asimilaţi
corpului funcţionarilor publici, au contract de
management pe un an, până în
primăvara anului viitor, putând fi
schimbaţi, la solicitarea administraţiilor
locale sau centrale, doar de către ministerele
care i-au numit. Practic, până când se
reorganizează ministerele, (mai ales că
există şi posibilitatea ca PSD
să nu îşi retragă automat şi
secretarii de stat, preferând să le
ceară să rămână pe loc,
în vederea unei lupte de gherilă) mandatul
expiră. Aşadar, deşi „sabia lui
Damocles” le stă deasupra capului, aceasta
nu va cădea a doua zi după retragerea
miniştrilor PSD de la guvernare, decât
dacă partidul le va solicita să
îşi dea în mod automat demisia.
Deocamdată, însă, la nivel central nu
s-a discutat nimic în acest sens.
Fac cum decide partidul
Conform spuselor secretarului de stat Marius
Lazăr (foto), preşedintele PSD
Arad, la nivelul conducerii centrale se
discută trei variante de părăsire a
guvernării: se vor retrage doar
miniştrii, secretarii de stat putând
rămâne pe loc; se vor retrage şi
secretarii, dar directorii deconcentratelor din
teritoriu nu îşi vor da demisiile; se vor
retrage inclusiv directorii. Marius Lazăr
spune că „în opinia mea, normal este
ca demisiile să se înainteze la toate
nivelurile, însă se va face cum va decide
partidul că este mai bine”.
La rândul lor, directorii arădeni
numiţi de PSD au declarat la unison
că vor respecta decizia centrului,
considerând că este normal ca, din moment ce
au fost numiţi de partid, să plece odată
cu el. Ce va urma după aceea, depinde,
însă, de la caz la caz. Cei care sunt din
sistem, vor rămâne în sistemul
respectiv, revenind pe posturile pe care le ocupau la
momentul promovării, însă cei care au
fost aduşi dinafara sistemului îl vor
părăsi în mod automat. Cum nu au fost
asimilaţi corpului funcţionarilor publici, nu
vor avea nici din acest punct de vedere protecţie,
cum au foştii directori PD-L sau PNL, care,
dacă nu erau deja funcţionari publici, au
devenit pe parcurs.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!