Aceste ambulanţe au fost achiziţionate de Ministerul Sănătăţii în 2006 şi au fost repartizate în fiecare judeţ. Din păcate, la Arad nu au fost la mare căutare. „Când au fost achiziţionate, aceste ambulanţe erau destinate atât serviciului de ambulanţă, cât şi centrelor de permanenţă.
În Arad nu mai avem centre de permanenţă din 2009, iar ambulanţa nu are personalul necesar pentru a acoperi şi ambulanţele Fiat”, a declarat Roberto Schill, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Ministerul a decis să detaşeze autospecialele nefolosite către alte judeţe, unde este nevoie de ele. „O parte din aceste maşini au pe bord numai 500 de kilometri”, a declarat ministrul sănătăţii, Attila Cseke. „Chiar nu am avut unde distribui, pe lege, ambulanţele de control la domiciliu”, a precizat Schill.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!