Vizita a fost organizată de Institutul Confucius din Cluj Napoca.Au fost vizitate instituții de învățământ superior marcante ale spațiului educațional chinez: Universitatea de Știință și Tehnologie din Zhejiang, Universitatea Jiao Tong din Shanghai, Academia de Film din Beijing, precum și Centrul pentru Educație și Cooperare Lingvistică de pe lângă Ministerul Educației din China din Beinjing și Școala pentru Învățarea Limbilor Străine din Hangzhou.De asemenea, programul vizitei membrilor delegației a inclus importante obiective culturale ale Chinei, precum și o vizită la Consulatul General al României din Shanghai.
„Vizita în China reprezintă deschiderea unor noi oportunități de colaborare în domeniul educațional pentru universitatea noastră și vor duce la întărirea bunelor relații pe care le avem cu instituții de învățământ superior din China, cu Institutul Confucius din România. Promovarea culturii și civilizației chineze în România, în special în Arad, reprezintă un obiectiv pentru universitatea noastră și suntem convinși că împreună cu instituțiile județene, cu Casa Româno Chineză Arad, vom crea, aici, un pol important educațional, economic și cultural chinezesc”, a punctat Ramona Lile, rectorul UAV.
Trimite articolul
XCând toată lumea liberă și civilizată fuge de China, noi încă vrem să învățăm de la o dictatură comunistă! Să nu mai spun de acuzațiile grele de spionaj care planează asupra ”Institutului” Confucius! Oare ce ne motivează?
-
Toata lumea civilizata la care faci referire stau la coada sa prinda o felie cit mai mare din economia chineza la fel cum au stat la coada sa ia o felie cit mai mare din economia ruseasca. Doar noi prostii stam pe margine!
-
Ai nevoie de un update la informatiile economice pe care le detii. Marile economii incearca sunt intr-un proces de retragere a capitalului din China!
-
-
Ai dreptate Andrei! Chiar fac spionaj…! Aruncă totul din casa ta, care are scris pe el: Made in China! (Și din buzunare…!)
-
In buzunar nu am chinezarii. Pana ma spioneaza prin fierul de călcat mai dureaza asa ca decid sa il pastrez. Repet: lumea civilizata cauta sa se desprinda de China
-
Pseusointelectualii caută relatii în țari totalitare precum china, rusia, coreea de nord samd fiindca în lumea civilizată se vede clar nivelul de competență. In țarile alea te primesc nu pentru ce ai realizat ci fiindcă poate își fac ei o portiță de intrare aici.
Personal, mi-ar fi rușine.
-
E risipa de bani publici?
-
Corect!
-
Așa este!
Nu se poate în china fără lizica,dezastru!