ARAD. Nu am uitat de groapa de pe Obedenaru. Nu am uitat de acel crater care ameninţă blocurile din zonă, care se adânceşte pe zi ce trece, care devine tot mai expansiv, care a mâncat deja un trotuar şi muşcă în fiecare zi din terenul care o mai desparte de garaje, blocuri… Şi a devenit atât de mare, şi a făcut atâta vâlvă prin mass media încât aleşii locali au decis să facă ceva. Şi au votat să fie alocaţi 10.000 de lei pentru a face o expertiză a gropii-pericol de pe strada Obedenaru. Propunerea s-a votat în luna august. De atunci se lucrează la raportul de expertiză. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Corina Drăghici, ne asigură că raportul se va finaliza până la sfârşitul anului.
După care…
Două posibilităţi
Există varianta ca proprietarul sau executantul să se pună pe treabă şi să facă ceva pentru a stopa degradarea. Greu de crezut însă că un raport îl va determina să facă ce nu a făcut din 2010, după ce a abandonat lucrarea la faza de fundație și s-a oprit parcă pentru totdeauna. A rămas doar o groapă de 2,5 metri adâncime, plină cu apă. Nu a reacţionat la amenzi, la somaţii, la nimic.
A doua variantă este cea a unei ordonanţe preşedinţiale care să permită autorităţilor să intervină pe o proprietate privată şi să facă ceea ce trebuie făcut pentru a opri dezastrul. Totul pe banii noştri pe care, teoretic, trebuie să-i recupereze, de la proprietar, dar măcar salvează zona.
Şi să nu uităm
De cel care a anulat orice demers prin raportul făcut la faţa locului. Poliţistul care s-a ocupat de plângerea penală făcută de Primărie. Din concluziile organului de poliţie care se presupune că a fost la faţa locului reiese că groapa nu e atât de mare, că trotuarul e la locul lui. Cităm: „Se poate observa că în zona trotuarului din imediata apropiere a imobilului malurile de pământ sunt sprijinite și nicidecum nu se observă intenția de degradare a trotuarului sau a drumului rutier”. Trotuarul nu mai exista la ora anchetei dar, în schimb, erau trecute în acte numele și prenumele proprietarului, chiar și CNP-ul, dar pentru polițist aceste date l-au făcut să scrie: proprietar necunoscut. Și totul s-a blocat, nu s-a început urmărirea penală iar groapa e tot acolo, trotuarul – nu, iar proprietarul și executantul par să fie foarte liniștiți.
Să sperăm că nu va fi nevoie de o tragedie pentru a urgenta finalizarea expertizei și procedurilor pentru a scăpă strada Obedenaru de un crater.
Citiți principiile noastre de moderare aici!