ARAD. Într-o atmosferă elegantă, în proaspăt renovata sală „Clio” a Complexului Muzeal Arad, Cenaclul de arte plastice „Ion Andreescu” a vernisat, miercuri seara, o expoziție de pictură, la fel de elegantă, cu titlul „Rapsodii de toamnă”.
Pe simezele sălii expun 17 membri ai cenaclului. Alături de aceștia, ca invitat special, este prezent, cu o lucrare, și pictorul de origine română Emil Țeț, care trăiește de 30 de ani în SUA.
În deschidere, artistul plastic Maria Furnea, președintele Cenaclului „I. Andreescu” a precizat că ne aflăm în fața unei expoziții „mai puțin tradițională” și putem admira peste 70 de lucrări realizate, în cea mai mare parte în această vară. Prezentator obișnuit la expozițiile cenacliștilor, criticul de artă prof. Dan Lăzărescu a subliniat același lucru: „Este o expoziție tipică de muncă. În această vacanță, artiștii s-au dedicat la ceea ce știu ei să facă mai bine: pictură”. Și, așa cum o face de obicei, a acordat câteva aprecieri pentru fiecare expozant. Redăm, foarte pe scurt, din câteva: Jurik – „a fost unul dintre cei mai muncitori…fiecare lucrare poartă semnul calității…într-o bogată paletă cromatică”; Leonte – „se concentrează la ceea ce face”; Birău – „peisaje deosebit de frumoase”; Csernyansky – „culorile domniei sale denotă o anumită voluptate”; Columban – „este un experimentalist”; Covaci – „o pictoriță de o factură deosebită”; Lihor – „cele trei buchete de flori sunt pictate cu sinceritate și căldură”…
Finalul vernisajului a aparținut muzicii: sora lui Emil Țeț, care a venit tocmai de la Craiova cu lucrarea artistului, a prezentat un medalion liric (vocal și la chiară).
Participanți
În expoziția „Rapsodii de toamnă” puteți admira lucrări semnate de: Elena Apostol, Attila Csilag, Linda Barkasz, Monica Szabo, Pavel Jurik, Liviu Leonte
Ioan Cociuba, Anisoara Ruja, Judit Csernyansky, Elena Botan, Zsolt Kolumban
Petru Simon, Dorin Lihor, Dana Kovats, Elena Gheorghies, Daniel Birau, Emil Țeț – din SUA, Amalia Stana, Maya Baraniay – o fetiță de 8 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!