Liberalii aradeni au pus gând rău serbarilor şi sarbatorilor organizate în sezonul vară-toamnă. Practic, liberalii sunt hotărâţi să oprească orice iniţiativă de a organiza zile festive, fie că e vorba de o serbare pentru comună, fie că se găsesc alte motive.
Iniţiativa aparţine deputatului Mihaita Calimente care a anunţat vineri într-o conferinţă de presă că „luni voi semna iniţiativa unui proiect de hotărâre de urgenţă prin care toate fondurile alocate manifestărilor de tipul zilele oraşului, să fie trecute în fondul de solidaritate”. Calimente a subliniat că este unicul semnatar al acestui proiect, dar că va cere sprijinul colegilor de partid, dar şi a celorlalţi parlamentari pentru a se asigura că „va avea şanse de reuşită”. Războiul împotriva acestor manifestări ar trebui să înceapă chiar de la 1 iulie şi să ţină cel puţin până la finele acestui an. Deputatul a făcut şi un calcul estimativ, suma rezultată din organizarea manifestărilor la nivel naţional fiind de 60-100 milioane euro.
La Ineu, doar pe sponsorizări
În cadrul Consiliului Local Ineu s-a şi dezbătut la ultima şedinţă de CL aprobarea bugetului pentru organizarea zilelor oraşului. „În iniţiativa primarului figurau ca alocări pentru această serbare circa 35 mii de lei. Poate că u este o sumă foarte mare, dar cu această sumă se poate subvenţiona preţul la apă şi canalizare pentru familiile cu probleme sociale”, ne-a explicat Călin Abruda, consilier local Ineu. Propunerea consilierilor a fost organizarea unor astfel de evenimente doar pe fonduri primite prin sponsorizări.
Buget auster
În judeţ primarii liberali par a susţine mai de bună voie, mai de nevoie, iniţiativa parlamentarului lor. „Nici nu s-a pus problema să dăm bani pe astfel de evenimente în acest an. Avem un buget care ne permite să plătim salariile şi să facem lucrările absolut necesare, de întreţinere. Atât şi nimic mai mult!”, punctează primarul comunei Gurahonţ, Ioan Florea.
Andreea Pintea
Citiți principiile noastre de moderare aici!