Arad. Dar care a fost bomba aruncată de edil la finalul prezentării situaţiei în care se găseşte acum Primăria la ştrand? Gheorge Falcă le-a precizat consilierilor că e decis să diminueze ştrandul Neptun cu suprafaţa dată lui Leo Aslău, prin scoaterea acesteia în afara bazei sportive. O singură problemă atunci: consilierii vor fi chemaţi să anuleze concesiunea dată omului de afaceri pe terenul cu pricina pentru că aceasta a fost făcută în baza reglementărilor care vizează bazele de agrement…
Ideea-propunere făcută publică de edil a venit după ce acesta a acuzat faptul că ultimele evenimente de la intrarea la ştrand au demonstrat că cineva vrea să pună mâna pe o bucată de ştrand. Edilul a lăsat să se înţeleagă că dorinţa de a pune mâna pe ştrand a fost realizată cu sprijinul unora. Ba chiar le-a prezentat consilierilor întâmpinarea făcută de… Primăria Arad în 2005, la demararea procesului cu omul de afaceri, o întâmpinare de doar o pagină (când de obicei acestea au peste zece pagini), semnată în locul său de viceprimarul de atunci, Tiberiu Dekany, şi secretarul CLM de atunci, Doina Paul.
O aplicare tendenţiosă
Nu s-a oprit însă aici primarul, ci le-a spus consilierilor că angajaţii cu responsabilităţi pe ştrand sunt speriaţi şi le e teamă, mai ales că acum au intrat în poveste şi doi poliţişti şi că nu le va putea cere să mai taxeze intrarea la ştrand pe podul Decebal, deşi pe podurile de pontoane taxarea va opera. Falcă a mai spus că persoanele care au venit să aplice sentinţa judecătorească au aplicat-o tendenţios, pentru că aceasta nu face defel vorbire de taxarea intrării la ştrand, ci doar de neîngrădirea dreptului de acces la proprietate şi nicicum de dreptul tuturor celor care vin la proprietatea cu pricina să aibă acces gratuit.
Justiţia e bună
În intervenţia sa din debutul şedinţei CLM, Falcă a făcut referire în sprijinul său la raportul Curţii de Conturi, cu referire la concesiuni, unde se vorbeşte de faptul că acea concesiune care face obiectul litigiilor legate de ştrand nu a fost taxată ani la rând şi că trebuie recuperaţi banii de la concesionar. Falcă le-a spus ieri aleşilor că atât deciziile Curţii de Conturi, cât şi deciziile instanţei judecătoreşti sunt corecte, doar că interpretarea unora nu este cea legală: „Există acces către toţi concesionarii. Ce vor spune însă ceilalţi când vor vedea că la o concesiune oricine poate intra pe gratis iar la ei se plăteşte? Ce tratament e acesta? Pentru că de acum putem intra pe ştrand pe gratis prin acea parcare, iar pe intrarea de la pontoane trebuie să plătim, pentru că instanţa nu a anulat taxarea. Vă daţi seama că existau interese pentru a rupe o parte din ştrand şi a o da altora?! Primăria, la acele procese nu s-a apărat corect. L-am sunat pe comandantul Poliţiei să-l informez asupra a ceea ce se întâmplă acum la ştrand”.
După ce a mai precizat o dată că celor din Primărie „le e teamă de agresivitate şi de plângeri penale”, Gheorghe Falcă s-a arătat dispus să renunţe la o parte din ştrand, şi să-l scoată pe comerciant în afara unei zone în care toţi sunt taxaţi şi trataţi la fel. „Dacă nu se află în incinta ştrandului, atunci rezilierea contractului de concesiune se impune şi vă cer să retrageţi concesiunea”, a conchis primarul.
Lupaş îl apără pe Aslău
În sprijinul lui Leo Aslău a sărit consilierul PSD, Marin Lupaş, care la finele şedinţei CLM, la punctul Diverse, a precizat că omului de afaceri i-a fost îngrădit dreptul la proprietate, că instanţele judecătoreşti i-au dat, în sfârşit, dreptate şi că acum se aplică doar decizia justiţiei. Lupaş l-a acuzat pe Gheorghe Falcă de minciună şi manipulare pe acest subiect şi l-a întrebat de ce în toţi aceşti ani de lupte în instanţă nu s-a găsit o posibilitate de comunicare între părţi şi de rezolvare a diferendelor. Pentru că Lupaş a insistat pe faptul că acum se aplică doar legea la intrarea pe ştrand, Falcă a intervenit din nou pentru a preciza că sentinţa nu vorbeşte de taxarea intrării, ci doar de liberul acces la proprietate. Încercarea lui Lupaş de a reveni cu declaraţii pe subiect nu a mai avut succes, preşedintele de şedinţă punând punct acesteia, în timp ce consilierul PSD încerca să-şi susţină părerea.
Ce va urma?
Ce se va întâmpla pe ştrandul Neptun de acum? Cine va alege să intre pe ştrand, pe podul Decebal, fără bani, sau pe celelalte intrări pe bani? Care va fi reacţia Poliţiei? Cine va mai apela la justiţie şi la lege? Ce va face primarul şi ce va face omul de afaceri? Vom vedea. Războiul nu e nici pe departe la final.
Citiți principiile noastre de moderare aici!