Conform Inspectoratului de Poliție Județean Arad, activitățile au avut loc în orașul Curtici și localitățile Macea și Sânmartin, având ca scop descurajarea faptelor antisociale și impunerea respectării legislației pe drumurile publice și menținerea unui climat de ordine și liniște publică.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 228 de persoane, din care 15 au fost testate pentru consum de alcool și substanțe psihoactive. Au fost verificate 168 de vehicule. Polițiștii au controlat trei societăți comerciale și două unități de cazare.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.050 de lei, dintre care 84 pentru nerespectarea legislației rutiere. Au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și aproximativ 150 de lei au fost ridicați în vederea confiscării.
„Patru persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru clarificări suplimentare, cu privire la documentele de identitate. Aceste acțiuni se desfășoară periodic, atât în municipiu cât și în județ”, transmite IPJ Arad.




Trimite articolul
XFelicitari si controale cat mai dese .