ARAD. Joi, 04 august, în intervalul orar 8.30-11.30 și 16.30-18.30, polițiștii arădeni împreună cu jandarmi și reprezentanți ai Direcției Generale Poliția Locală Arad au desfășurat o acțiune de amploare cu efective mărite pe raza municipiului Arad.
“Acțiunea a avut ca scop impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, combaterea cerșetoriei și a vagabondajului, precum și reducerea riscului rutier și intensificarea masurilor de combatere a faptelor antisociale”, informează IPJ Arad.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 189 de persoane, dintre care 41 fără adăpost, au aplicat 101 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 32.528 de lei, dintre acestea 83 în baza O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 13 în baza Legii 61/1991 R privind ordinea și liniștea publică și 5 în baza O.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
“Persoanele fără adăpost depistate au fost luate în evidență, fiind implementate în bazele de date ale poliției. De asemenea au fost controlate 132 de autoturisme și reținute 4 permise de conducere. Aceste acțiuni au un caracter permanent și vor continua și în perioada următoare pe raza întregului județ”, transmite Biroul de presă al IPJ Arad.
Trimite articolul
XSituație dramatică.
Astfel pe țăran cu cota,
Dăi pământ și i-ai recolta.
Asta e prioritatea?
De ce sunt acești cetățeni în situația asta?
Nu cumva guvernanții i-au ajutat sa ajungă aici distrugând economia cu legile tâmpite cu care ne lămureau că o va ajuta
Daca ați pornit atunci va rog continuați verificările de domiciliu a unor
…..adunați la adresa str. Crinului Nr 13.