„Deputatul Tripa are zero realizări pentru Arad ca parlamentar, singurul aspect de care se ocupă este transmiterea unor comunicate spre presă. Din păcate, şi acelea sunt pline de minciuni şi inexactităţi. Deputatul PSD susţine o dublă minciună, că PNL s-ar opune creşterii salariilor, realizate prin reducerea cotei de impozitare de la 16% la 10%. PNL nu se opune reducerii impozitului, noi cerem Guvernului să lase banii încasaţi din acest impozit comunităţilor locale, în aşa fel încât administraţiile locale să nu piardă bani. A doua minciună este aceea că vor creşte salariile în urma reducerii impozitului. Domnule Tripa, vă daţi demisia dacă nu cresc salariile românilor? Ajunge cu minciunile! În economia reală, firmele pregătesc majorări de salarii pentru ca românii să nu piardă din salariul net, începând cu ianuarie. Domnul Tripa, în loc să apere interesele arădenilor, apără decizia prin care judeţul Arad pierde 35 de milioane de euro.
Dânsul atacă primarii PNL, fără să ţină seama de faptul că toţi primarii, din toate partidele sunt nemulţumiţi. Îl invităm să facă un tur al primăriilor PSD şi să le spună primarilor cât de bine le va fi. N-am văzut ca vreun primar al PSD, obligat totuşi prin funcţie şi obligaţii să trăiască în lumea reală nu în imaginaţie, să mulţumească tovărăşeşte partidului-stat PSD, aşa cum face domnul Tripa. În altă ordine de idei, este amuzant să citim cum, în imaginaţia domnului Tripa, românii trăiesc într-un paradis al bunăstării, cum primesc de toate de la Guvernul PSD, în timp ce au scumpit benzina, gazul, curentul, au generat scumpiri în lanţ la toate produsele!”, a declarat Răzvan Cadar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!