Nu e grav, e doar un geam spart, e primul geam spart de când se lucrează. Aşa a încercat să minimalizeze situaţia un bărbat aflat în faţa blocului P3 de pe Calea Iuliu Maniu, bloc aflat în plin proces de reabilitare termică.
S-a autodefinit ca „prieten al patronului” firmei care execută lucrările şi a continuat să ne sugereze că nu ne aflăm deloc în faţa unui subiect de presă. L-am informat că nu el stabileşte acest lucru. A trecut apoi la nivelul următor, abordând tactica intimidării. L-am ignorat. Cu următoarea încercare a mers la sentiment, invitându-ne să empatizăm cu bieţii muncitori nevoiţi să lucreze pe caniculă şi pe bani puţini. Asta e treaba angajatorului – am replicat –, a firmei care încasează bani frumoşi pentru lucrările de reabilitare termică a blocului cu zece etaje de la Podgoria.
Pericol permanent
Incidentul despre care relatăm – la sesizarea cabinetului medical amenajat în apartamentul al cărui geam a fost spart – e doar picătura care a umplut paharul.
„În august se împlineşte un an de când au început lucrările. De atunci ne desfăşurăm activitatea într-o mizerie de nedescris. E praf, e scandal, muncitorii urlă, pun muzică… pacienţii cabinetului aflându-se într-o situaţie tare neplăcută. Pe lângă disconfort, însă, e vorba şi de pericolul la care sunt expuşi pacienţii care vin la cabinet, dar şi ceilalţi locatari din bloc, chiar şi muncitorii. Se lucrează fără respectarea unor norme minime de protecţie a oamenilor, de protecţie a muncii, existând risc permanent de accidentare. Nu ştiu… au un mod de lucru ce pare total depăşit. Au aruncat cărămizi în gol, de la etajul nouă în jos… normal că numai la mine, la parter, s-a spart geamul, că doar nu era să se spargă la etajul opt sau la şapte… Incidentul ar fi putut fi evitat dacă în geam ar fi fost fixat cu dibluri şi holşuruburi un placaj de protecţie. Dar ei l-au pus doar aşa, de formă… a şi căzut de câteva ori, de a trebuit să-i atenţionăm noi să-l pună la loc… Pare total neprofesionist şi dezorganizat felul în care se lucrează. Se intră şi se iese cu frică în şi din acest bloc” – punctează medicul de familie Maria Filimon.
Ea regretă acum că nu s-a opus, din start, reabilitării termice a blocului. Dacă ar fi făcut-o, blocul nu ar fi intrat la reabilitat, iar personalul şi pacienţii cabinetului nu ar mai fi fost nevoiţi să suporte tot disconfortul creat de firma care execută lucrările. Dar, cu siguranţă, o astfel de atitudine i-ar fi urcat în cap pe ceilalţi locatari din bloc – lucru pe care medicul nu l-a dorit nicio clipă.
Coincidenţă… curioasă
Geamul spart şi cioburile care s-au împrăştiat în interior nu reprezintă singura problemă descoperită joi dimineaţă de personalul cabinetului. Fereastra unei alte încăperi (unde e amenajată sala de tratament), lăsată întredeschisă de proprietar peste noapte, a fost forţată. Prin ea, cineva a pătruns în interiorul apartamentului (se văd urmele paşilor pe gresie), dar nu a furat nimic (deşi avea ce fura). Doar a mutat o cutie cu materiale tehnice din cabinetul de consultaţii în sala de tratament.
„De 10 ani suntem aici şi, până acum, nu am avut nicio problemă de acest gen. Acum avem un geam spart la o încăpere şi unul forţat la altă încăpere. E prea mare coincidenţa să nu presupunem că forţarea ferestrei sălii de tratament nu are legătură cu spargerea geamului de la sala de aşteptare. Eu bănuiesc că muncitorii au legătură şi cu fereastra forţată. Ei recunosc că au spart geamul în această dimineaţă, dar susţin că nu au forţat cealaltă fereastră. (…) Sunt convinsă că în cabinet nu s-a intrat cu scopul de a fura. Dacă ar fi fost hoţi, ar fi furat, nu ar fi mutat o cutie cu scule dintr-o încăpere într-alta…” – spune dr. Maria Filimon.
Din păcate, în exteriorul blocului nu există camere de supraveghere care să ajute la elucidarea situaţiei.
Măsuri
Întâmplarea a fost adusă la cunoştinţa Poliţiei printr-un apel la 112. La momentul documentării noastre, un echipaj al IPJ se afla la locul incidentului, un altul de la Judiciar fiind aşteptat pentru cercetări specifice.
Pe lângă „prietenul patronului”, la faţa locului şi-a făcut apariţia şi un reprezentant al firmei Fildo Starcons, care a stat de vorbă cu poliţiştii despre incident. I-am solicitat acestuia un punct de vedere, însă a refuzat să ne vorbească. A informat doar că firma se va ocupa de schimbarea ferestrei al cărei geam a fost spart şi că nu îşi asumă nicio vină/ responsabilitate în legătură cu fereastra forţată.
Trimite articolul
XSunt niste nesimtiti,nu trebuia sa fiti de acord de la inceput soră Maria,dumneavoastra ati propus o firma serioasa,toti muncitorii apartinand cultului Penticostal din biserica noastra si nu au fost de acord iar acum dvs trebuie sa suportati toti muncitorii pagani care se comporta cum se comporta.Continuati cu plangerile ca si pana acum la Protectia Consumatorului,Itm,Politia locala,primarie si o sa vedeti ca pana la urma vor continua lucrarea cu firma fratelui Petre.
-
Aha deci asta era de fapt scopul reclamatiilor,sa vina sa lucreze,,fratele Petre”,celelalte firme sa dea faliment.Si ,, ziaru ” a pus botul imediat.Ma mir ca la licitatie mai sunt primite si alte firme pe langa cele ale fratilor.
-
Da, e plin Aradul de firmele ,,fratilor”, baptisti și penticoistali, care ,,câștigă” majoritatea contractelor cu primăria.
-
Nu este singura firma de contructii fara personal suficient ca numar si calificare. Presedintele de bloc este ocupat sau isi rezolva niste “reabilitari” interioare cu costuri minime? Cat despre “frati”, sunt si ei oameni, nu ar face diferenta.
Fiul meu este in aceiasi situatie, lipit de imobilul sau se afla un imobil in care prin mijloace cunoscute de ei s-a deschis o brutarie-patiserie fara acordul meu. A sesizat acest lucru primariei municipiului Arad de unde a primit raspuns de la arh sef al municipiului d-nul Ciurariu Sorin ca ERA NEVOIE DE ACORDUL fiului meu ca vecin imediat si faptul ca primaria nu si-a dat acordul pentru schimbarea destinatiei imobilului din spatiu de locuit in brutarie – patiserie. Tot primaria Arad a trimis politia locala sa constate la fata locului cele relatate de fiul meu .In urma controlului politia locala constata ca s-au facut lucrari fara autorizatie de construire si a aplicat zic ei o amenda, fiului meu politia locala a refuzat sa-mi comunice cuantumul amenzii aplicate . Din acel moment , noiembrie 2021 nu s-a mai intamplat nimic , gresesc politia locala a mai fost de cateva ori la adresa respectiva fara nici un rezultat motivand ca nu a gasit pe nimeni la adresa reclamata si cerandu-mi mie sa ii anuntam noi daca vedem pe cineva la adresa respectiva !!!!!
Apoi in aprilie 2022 intr-un cadru festiv s-a deschis activitatea brutariei patiseriei, interesandu-se fiul meu a aflat ca dupa “era nevoie de acordul vecinului” si amenda pentru “lipsa autorizatie constructie” , brutaria -patiseria a obtinut autorizatia de functionare si de orar si mai mult proprietarul imobilului a reusit sa modifice si Cartea Funciara a imobilului . In data de 01 mai 2022 ( Pasti) la ora 12:31 am sesizat politia locala pentru deranjul provocat de loviturile cu un obiect dur al peretilor si de zgomotul produs de decopertarea acestora, politia locala a refuzat sa intervina motivand ca nu era ora de liniste , dar era duminica si era Pastele Ortodox domnule Toma Adrian si tot dansul cu toate ca recunoaste ca nu a trimis pe nimeniu la fata locului (am act in acest sens) ii transmite fiului meu in scris ca “zgomotul produs a fost in cadrul procesului tehnologic al brutariei – patiseriei. Daca nu ati trimis pe nimeni la fata locului de unde stiati sursa zgomotului domnule Toma ? Si care este prevederea legala care da voie unei firme sa deranjeze vecinii prin zgomot produs in cadrul procesului tehnologic ? Aceste doua intrebari le tot pun din mai 2022 domnului Toma dar acesta refuza sa raspunda la ele prin omisiune . Mai nou reclamand faptul ca este deranjat de larma produsa la brutarie patiserie aceasta obtinand orar L – S de la 06:00 la 22:00 si Dum. de la 07:00 la 22:00. nimeni nu a intreprins nici o masura, intre intrarea in patiseria-brutaria reclata si geamul dormitorului fiului meu sunt cel mult trei metrii !
Asfel fiul meu este condamnat de catre autoritatile locale care printr-un “hocus-pocus ” stiut numai de ei au pus in legalitate o fapta declarata initial ilegala , nu acontat nici faptul ca initial proprietarul imobilului a mintit in solicitarea aprobarii autorizatiei de construire afirmand ca doreste sa mareasca trei goluri in fata da imobilului pentru o mai buna iluminare a acestuia . Deci cine doreste sa schimbe destinatia imobilului sa solicite o autorizatie pentru o iluminare mai buna a imobilului sa semneze cu “hocus_pocus ” si restul se rezolva in cadru primariei Arad !
P.S. Fiul meu primit un act de la Primaria Arad semnata de Bibart si de secretara primariei Stepanescu Constanta-Lilioara in care acestia sar si ei in sprijinul brutariei patiseriei , folosidu-se doar de acele parti ale legii care le convin.
Pentru tot ce s-a aici declarat si pentru ce nu s-a declarat aici datorita limitarii exprimarii la un numar de caractere, declaram pe proprie raspundere ca detinem acte pentru toate afirmatiile facute .
-
Conform legii 102/2020, privații, oamenii cu inițiativa nu mai au nevoie de acordul leneșilor.