Vacanţa s-a prelungit cu o săptămână pentru elevii claselor V-XII de la Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” din Arad. Motivul? Lucrările de reabilitare termică a corpului principal de clădire de pe Bulevardul Dragalina.
„Începerea cursurilor s-a amânat cu o săptămână. Am avut lucrări de reabilitare de un an de zile, termenul de finalizare este la sfârșitul lunii septembrie și urmează să fie finalizate, dar din cauza prafului și a faptului că nu a fost finalizată lucrarea, nu am putut să începem în condiții foarte bune în data de 11 septembrie cursurile și am amânat, cu acordul Inspectoratului Şcolar, până în data de 17 septembrie și o să recuperăm orele ulterior. Aproximativ 900 de elevi amână începerea școlii, clasele de învățământ primar au început, doar gimnaziul și liceul au rămas” – a declarat pentru Mediafax Sorin Haiduc, directorul Colegiului.
Aproximativ 1.400 de elevi sunt înscrişi în acest an şcolar la Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal”.
Lucrările
Reabilitarea termică a Colegiului Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” a început în octombrie 2017 şi, după cum era programat, s-a întins pe parcursul a 12 luni. E vorba de următoarele lucrări: înlocuire şi recondiţionare tâmplărie exterioară, termoizolare, termoizolare planșeu peste subsol, izolare planșeu peste ultimul nivel, reabilitare instalaţii electrice interioare, reabilitare învelitoare şi lucrări de tinichigerie, refacere finisaje interioare (pardoseli, tavane, pereţi afectate de reabilitare), realizare rampă persoane cu dizabilitați. Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare termică s-a ridicat la 3,5 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de Primăria Municipiului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!