Municipalitatea își reînnoiește angajamentul privind reabilitarea faţadei clădirii care găzduiește secțiile ORL, Oftalmologie, Oncologie și Dermatologie ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Aleșii locali au aprobat, în ultima ședință CLM, actualizarea documentaţiei tehnico–economice privind această investiție, a cărei valoare se ridică la aproape trei milioane de lei.
„DALI-ul pentru obiectivul de investiţie «RK-Reabilitare faţade clădire ORL, Oftalmologie, Oncologie, Dermatologie» a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.116/29.04.2014, este mai vechi de doi ani, iar între timp degradările faţadelor s-au accentuat, fiind necesară actualizarea acestei documentaţii” – explică Executivul Primăriei.
Necesitatea investiției
„Secţiile de ORL, Oftalmologie, Oncologie, Dermatologie ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad funcţionează în două clădiri amplasate în Piaţa Mihai Viteazul nr.10-12 (având regim de înălțime D+P+1E), respectiv strada Tudor Vladimirescu nr.1 (D+P+2E). Clădirile au fost construite în anii 1905 şi 1913, ambele fiind declarate monumente istorice conform Listei monumentelor aprobată prin Ordin al Ministerului Culturii, şi au un grad avansat de deteriorare a faţadelor. Reparațiile capitale asupra fațadelor și acoperișului celor două clădiri monumente istorice, sunt necesare având în vedere degradările continue și accelerate la care acestea sunt supuse. Astfel, clădirile vor beneficia de intervenţii de calitate, realizate prin lucrări de restaurare/reparare şi, unde va fi cazul, înlocuire conform elementelor martor. Toate acestea se vor efectua în acord cu sistemul constructiv, fără modificarea schemei statice a clădirilor (faţadelor), folosindu-se tehnologii specifice clădirilor de patrimoniu. De asemenea, se va acorda atenţie deosebită aspectelor de restaurare/conservare/reparare, pentru elementele componente, în raport cu plastica de arhitectură” – se arată în expunerea de motive atașată proiectului de hotărâre adoptat de consilierii locali municipali.
Lucrări propuse
Suprafaţa faţadelor propusă pentru reabilitare este de 4.240 de metri pătrați, din care: 3.215 mp aparțin clădirii ORL (strada Tudor Vladimirescu) și 1.025 aparțin clădirii Dermatologie (Piața Mihai Viteazul).
Între lucrările necesare reparaţiilor capitale asupra faţadelor ambelor clădiri se află, în primul rând, înlocuirea parţială a învelitorii din ţiglă ceramică arsă de tip solzi, la corpurile adosate clădirii ORL, inclusiv înlocuirea jgheaburilor şi burlanelor pentru toate învelitorile.
În ceea ce privește lucrările de reparaţie /refacere a finisajelor exterioare, proiectantul propune: *tencuieli pe bază de var-ciment, nisip, perlite (elevaţii, subasmente, solbancuri); *placaje soclu marmură de Moneasa; *elemente decorative. Și pentru finisajele exterioare noi se au în vedere tencuieli pe bază de var-ciment, nisip, perlite (masa faţadelor) și zugrăveli pe bază de silicaţi pentru exterior şi interior.
Referitor la tâmplăriile exterioare, sunt propuse: reparaţii/ refaceri/ înlocuiri pentru tâmplăriile exterioare din lemn masiv (ferestre, uşi, porţi); *reparaţii/ recondiţionări ale tâmplăriilor exterioare metalice (uşi); *ferestre şi uşi din lemn noi (reconstituire după elemente-martor existente); *ferestre şi uşi metalice noi (asimilabile elementelor existente originare sau prin analogie cu alte exemple din apropiere, caracteristice perioadei sfârşitului de sec. XIX).
Nu au fost omise nici diversele reţele şi instalaţii de pe faţade: se are în vedere îndepărtarea lor prin stabilirea altor trasee (soluţii) pentru amplasarea acestora.
Investiția, în cifre
Dacă în DALI-ul inițial, de acum patru ani, valoarea totală a investiţiei era apreciată la 2.156.756 lei (inclusiv TVA), DALI-ul actualizat azi a ridicat prețul la 2.969.590,30 lei (inclusiv TVA). Finanțarea va fi asigurată din fonduri ale bugetului general al Municipiului Arad. Durata de realizare a investiţiei este de 16 luni (față de 13 luni, în DALI-ul inițial), din care: două luni sunt alocate lucrărilor de proiectare, două luni procedurilor de achiziție publică și 12 luni lucrărilor de construcții propriu-zise.
Citiți principiile noastre de moderare aici!