Suntem la mijlocul mandatelor de primari, la doi ani distanță de la ultimele alegeri locale. Peste alți doi ani, primarii le vor cere, cel mai probabil, din nou voturile oamenilor. Încercăm, la fiecare început de an, să aflăm ce au reușit să realizeze administrațiile locale în anul care s-a încheiat și ce planuri au pentru anul nou. Am așteptat mai bine de o lună să ne răspundă primăriile orașelor Curtici, Chișineu-Criș, Ineu, Lipova, Nădlac, Pâncota, Pecica, Sântana și Sebiș. Ne-au răspuns 7 din cele 9 orașe, marile absente fiind Chișineu-Criș și Pecica. Iată ce transmit celelalte orașe:
Curtici
Conform răspunsului transmis de Primăria Orașului Curtici, cel mai mare proiect finalizat în cursul anului 2021 a vizat construirea centurii Nord-Sud a orașului. În valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, proiectul a fost finanțat prin programul Interreg V-A România-Ungaria. Lucrările au demarat în iulie 2020 și au fost recepționate în decembrie 2021.
În ceea ce privește proiectele ce vor fi finalizate anul acesta, primăria din Curtici transmite că cel mai mare va fi proiectul „Îmbunătățirea vieții populației orașului Curtici prin investiții în înființarea unei creșe și a unui centru social pentru persoane vârstnice, precum și prin modernizarea unei străzi urbane”. Conform datelor transmise de administrația orașului, proiectul finanțat prin POR 2014-2020 are o valoare de peste 10 milioane de lei, iar lucrările demarate în luna mai 2021 vor fi finalizate în luna mai a acestui an.
În răspunsul transmis de primărie sunt menționate, însă, și alte proiecte importante pentru oraș, cum ar fi reabilitarea liceului (2,3 milioane de lei prin PNDL) sau asfaltarea a 11 străzi din oraș (aproape 5 milioane de lei, din bugetul local). Acestea sunt fie în procedura de atribuire, fie în curs de execuție.
Ineu
La Ineu, de pe lista cu proiecte „demarate în 2021”, care cuprinde 12 proiecte în valoare totală de peste 68 de milioane de lei, doar unul este „în implementare”, restul fiind doar depuse spre finanțare. Cel aflat în implementare este „Modernizarea și diversificarea funcționalității spațiilor verzi, proiect în valoare de aproape 1,2 milioane de lei, finanțat prin POAT. În fișierul denumit „Finalizate în 2021”, Primăria Orașului Ineu a cuprins un singur proiect, în valoare de 2,3 milioane de lei, finanțat prin PNDL. Este vorba despre „Construire grădiniță cu program normal cu 4 săli de grupă, în orașul Ineu”, care, deși este pe lista proiectelor finalizate anul trecut, apare ca fiind „În derulare”.
Nici planurile pentru anul 2022 nu sunt mai stufoase. La rubrica proiectelor care urmează să fie demarate anul acesta a fost transmis proiectul „Reabilitare și modernizare clădire pentru locuințe sociale în orașul Ineu”, cu o valoare de aproape 25 de milioane de lei. Stadiul proiectului este…„Depus”, nefiind însă menționat dacă s-a și obținut finanțarea, sau doar s-a depus proiectul. Tot un singur proiect se află și pe lista celor care ar urma să fie finalizate anul acesta. Culmea, este același proiect care apare ca fiind finalizat și în 2021.
Lipova
Orașul Lipova a transmis, în răspunsul său, că cel mai mare proiect început în 2011 a fost cel de reabilitare a unei clădiri, pentru realizarea unei grădinițe cu program normal. În valoare de peste 5 milioane de lei, proiectul este finanțat prin POR 2014-2020. Cel mai mare proiect finalizat anul trecut a fost cel de „modernizare și extindere complex sportiv Lipova”, finanțat de Compania Națională de Investiții, cu o valoare de aproape 3,5 milioane de lei. Pe partea de proiecte plănuite a fi începute în anul 2022, Primăria Orașului Lipova a transmis o listă cu peste 30 de proiecte, multe fiind deocamdată doar proiecte propuse. Cel mai mare proiect de pe această listă, însă, este reabilitarea infrastructurii rutiere pe 19 străzi din oraș. În valoare de peste 11 milioane de lei, acesta este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Nădlac
În răspunsul transmis către Jurnal Arădean/aradon.ro, Primăria Orașului Nădlac arată că în 2021 au fost finalizate trei proiecte de investiție, în valoare totală de aproximativ 1,9 milioane de lei. Cel mai mare a fost cel de amenajare a unor străzi din oraș. Cu o valoare de 1.275.000 lei, acesta a fost finanțat din bugetul local. În ceea ce privește proiectele demarate în 2021, primăria din Nădlac a transmis o listă cu 11 proiecte, nu toate având însă finanțare. Cel mai mare menționat este cel de extindere a rețelelor de apă și canalizare – 14,7 milioane de lei. Acesta are ca sursă de finanțare programul „Anghel Saligny”, însă finanțările prin acest program nu au fost stabilite încă.
Lista proiectelor plănuite a fi demarate anul acesta numără 6 proiecte, în valoare de aproape 30 de milioane de lei. Cel mai mare este „Proiect integrat – Componenta 10 – Fond local”, finanțat prin PNRR, în valoare de 17,5 milioane de lei. Și aici, însă, situația fondurilor este la fel de neclară ca și în cazul programului „Anghel Saligny”. În ceea ce privește proiectele care ar urma să fie finalizate anul acesta, lista cuprinde doar trei puncte. Trei proiecte în valoare de peste 9 milioane de lei, cel mai măr efiind „Modernizarea și reabilitarea rețelei de străzi a orașului Nădlac”, în valoare de 7,4 milioane de lei, finanțat prin PNDL 2.
Pâncota
Primăria Orașului Pâncota a transmis în răspunsul său către Jurnal arădean/aradon.ro că în 2021 au fost demarate trei proiecte mari, în valoare de peste 34 de milioane de lei, cel mai mare fiind de modernizare și extindere a iluminatului public. Valoarea acestuia este de peste 15 milioane de lei, din fonduri europene și contribuție locală. Principalele 3 proiecte finalizate anul trecut au împreună o valoare de aproape 4 milioane de lei, cel mai mare fiind cel de „Reabilitare, modernizare și dotare așezământ cultural – Oraș Pâncota”. Cu o valoare de aproape 2,2 milioane de lei, acesta a fost finanțat din fonduri guvernamentale și din bugetul local.
Și la Pâncota, planurile sunt mari pentru 2022. Administrația locală intenționează să demareze anul acesta proiecte în valoare de peste 22 de milioane de lei, cel mai mare fiind de construire a unei creșe. Proiectul în valoare de 12,3 milioane de lei are ca sursă de finanțare bugetul de stat și bugetul local. La categoria investițiilor ce sunt plănuite a fi finalizate anul acesta se află trei proiecte în valoare de aproximativ 16,5 milioane de lei, cel mai mare fiind cel cu iluminatul public, demarat anul trecut.
Sântana
Întrebați despre proiectele demarate în 2021, cei de la Primăria Orașului Sântana au transmis o listă cu 17 proiecte, cele mai importante fiind însă la faza „se vor accesa fonduri nerambursabile”, astfel că acestea sunt încă departe de a fi demarate cu adevărat. Valoarea totală a proiectelor enumerate de primărie este de peste 116 milioane de lei, însă proiectele pentru care „se vor accesa fonduri nerambursabile” însumează aproximativ 85% din suma totală. Cel mai mare proiect care a fost, într-adevăr, demarat – prin lansarea licitației – este cel de reabilitare a străzii Cloșca și amenajare a unui sens giratoriu, în valoare de 3,2 milioane de lei, din bugetul local.
Tot 17 proiecte au fost enumerate de primăria din Sântana și la rubrica realizărilor pe anul trecut. Valoarea totală a acestora este de peste 15 milioane de lei. Cel mai mare proiect, ca valoare, a fost cel de modernizare a străzilor din satul aparținător Caporal Alexa – 6 milioane de lei, având ca sursă de finanțare bugetul local (80%) și Consiliul Județean (20%).
Pe anul 2022, primăria din Sântana plănuiește să înceapă 9 investiții, în valoare totală de 2,8 milioane de lei. Cel mai mare ca valoare va fi cel de asfaltare a străzilor Romanței, Ana Ipătescu, Ion Vidu, A. I. Cuza și Nucului din oraș – 1,2 milioane de lei, din bugetul local. În ceea ce privește proiectele pe care administrația locală speră să le încheie anul acesta, primăria a transmis o listă cu 14 puncte. Cel mai mare proiect, în valoare de 9,5 milioane de lei, este cel de construire a Casei de Cultură Sântana, investiție a Companiei Naționale de Investiții.
Sebiș
Ultimul oraș (în ordine alfabetică) de la care am primit răspuns este Sebiș. Primăria Orașului Sebiș a transmis că în 2021 a demarat proiecte în valoare de peste 18 milioane de lei, cel mai mare fiind un proiect de peste 15 milioane de lei, finanțat prin POR. În cadrul proiectului vor fi amenajate piste de biciclete și un bloc de locuințe sociale. Lista investițiilor finalizate anul trecut cuprinde proiecte în valoare de peste 1,5 milioane de euro. Cel mai mare este cel de refacere a drumului comunal 31 Sebiș-Sălăjeni, în valoare de 450 de mii de lei, finanțat din bugetul local.
Principalele investiții pe care Primăria Orașului Sebiș plănuiește să le demareze anul acesta însumează aproape 2 milioane de lei. Cel mai mare, în valoare de 400 de mii de lei, finanțat din bugetul local, prevede „Amenajare intersecție bulevardul Victoriei”. Conform datelor trimise de primărie, cel mai mare proiect care ar trebui finalizat anul acesta, în valoare de peste 15 milioane de lei, este cel de amenajare a pistelor de biciclete și a blocului de locuințe sociale.
Așteptăm răspunsurile
Rămâne de văzut câte dintre proiectele enumerate de administrațiile locale vor fi și finalizate, așa cum primăriile plănuiesc, dar și câte dintre acestea vor aduce, într-adevăr, ceva în plus în viețile locuitorilor din orașele arădene. Cât despre Chișineu-Criș și Pecica, sperăm ca cel puțin după publicarea acestui material primăriile din aceste orașe să răspundă solicitării noastre, chiar dacă termenul legal a fost cu mult depășit.
Trimite articolul
XIn loc sa investim in agricultura, apropo de criza alimentara, noi investim in prostiile primarilor, aducatoare de spagi grase!
-
Si cine -ti spune baroane ca nu se investeste in agricultura? De la subventiii directe la programele de dezvoltare si dotare (atat in zootehnie, cat si in prelucrare cat si in culturi, vita-de-vie, plantatii de tot felul-chiar aluni, sunt si in judet) se absorb miliarde de euroi in fiecare an de la UE! Poti sa incepi si tu baroane! Si lasa primarii sa-si gospodareasca orasele cum pot mai bine! Si mai terminati cretinismele cu criza alimentara! Una este ca se scumpeste totul si alta este cand lipsesc alimentele cu desavarsire (ca pe vremea iubitului tau Ceasca) de pe rafturi. Acuma rafturile gem de produse!!!