Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a făcut marţi, 19 iulie, recepţia finală a autostrăzii Arad-Timişoara. La patru ani de zile de la deschiderea traficului pe şoseaua de mare viteză, CNADNR a încheiat orice legătură cu firmele care au realizat obiectivul. De acum înainte, suntem pe cont propriu, nu mai avem garanţie pe lucrare. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că orice avarie, orice defecţiune apare pe autostradă, va trebui remediată din fondurile statului. Şi dacă ne gândim la istoricul acestei şosele, ne gândim la ce este mai rău. Pentru că, în cei patru ani de când a fost deschisă traficului, autostrada Arad-Timişoara a fost reparată de nenumărate ori. Şi nu vorbim doar de mici peticiri, de gropi astupate sau de balize înlocuite. Vorbim despre lucrări de anvergură, despre asfaltări pe kilometri întregi, chiar pe întreaga lungime a autostrăzii.
În fiecare an au avut loc reparaţii capitale ale şoselei, cu turnarea asfaltului pe 1-2-5 kilometri, uneori pe zeci de kilometri, cum s-a întâmplat în luna mai a anului 2013. Atunci ambele benzi de circulaţie pe sensul Timişoara-Arad au fost decapate şi reasfaltate în întregime. Iar ultima reparaţie importantă a avut loc chiar în ziua recepţiei, respectiv în data de 19 iulie, când muncitorii au asfaltat banda a doua a sensului de mers Arad-Timişoara pe o lungime de un kilometru. Asta, probabil, tocmai pentru recepţia ce a fost făcută imediat după finalizarea reparaţiei.
Ne gândim la ce e mai rău
Istoricul autostrăzii Arad-Timişoara nu lasă loc de interpretări: este una dintre cele mai proaste lucrări de infrastructură realizată vreodată în ţara noastră. Desele reparaţii, desele reasfaltări stau drept mărturie în acest sens. Dar până acum cei de la CNADNR se ascundeau în spatele faptului că lucrarea este în… garanţie. De acum înainte, însă, a dispărut şi aces „scut”. Lucrarea a ieşit din garanţie. Orice lucrare va fi suportată din banii statului. Şi cum ştim că statul este destul de „zgârcit” cu drumurile, ne gândim la ce e mai rău. Riscăm să avem o autostradă care să arate ca un drum judeţean „ciuruit”. Noi sperăm să nu fie aşa.
Şi sumele
Contractul de execuţie a lucrărilor de realizare a autostrăzii Arad-Timişoara a fost semnat în 15 decembrie 2008 cu asocierea de firme JV FCC Construccion-ASTALDI SpA. Cele două societăţi au încasat aproape 483 de milioane de lei pentru construirea celor 32 de kilometri de autostradă care face legătura între cele două oraşe. Totodată, trebuie reamintit faptul că 85 la sută din valoarea lucrării a fost plătită din fonduri europene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!