Se apropie finalul la şantierul de pe centrul vechi şi, implicit, procedura de recepţie a lucrărilor. Directorul tehnic al Primăriei Arad, Răzvan Popa, susţine că în marea lor majoritate lucrările care au intrat în acest proiect finanţat din fonduri europene sunt aproape de final. Popa susţine chiar că deja clădirea Preparandiei este finalizată şi este posibil ca săptămâna viitoare să aibă loc inaugurarea acestui imobil supus unei modernizări din temelii. Tot la momentul la care se va tăia panglica pentru Preparandia, e posibil să aibă loc şi punerea în circulaţie a tramvaielor pe străzile Preparandiei şi Dornei. „Există şanse să dăm drumul la tramvaie, definitiv, pe Preparandiei şi Dornei în cel mai scurt timp”, a precizat directorul tehnic.
Podul, deschis pentru tramvaie
În privinţa podului Traian, Răzvan Popa susţine că lucrările mari au fost deja finalizate şi că deschiderea circulaţiei tramvaielor iar mai apoi a vehiculelor pe pod depinde acum întru totul de cealaltă lucrare din vecinătate: BERD II.
„Dacă BERD II merge bine şi avem indicii clare să lucrările evoluează în ritm alert şi aici, atunci vom da drumul la tramvaie pe podul Traian până înainte de Crăciun”, a punctat Popa.
Pe pod se poate circula încă de pe acum cu maşina, însă, faptul că lucrările la BERD II nu au fost finalizate, fac imposibil traficul aici, aşa cum susţin reprezentanţii Primăriei.
Din 22 decembrie
Cert este că Primăria a convenit deja cu firma care realizează lucrarea de reabilitare a centrului vechi – Tehnodomus – să înceapă recepţia lucrării pe data de 22 decembrie. „Pe data de 22 decembrie a fost convocată comisia de recepţie şi se va da startul efectiv la procesul de recepţie care va dura destul de mult, fiind vorba de procedură complexă, cu zeci de volume şi mii de pagini de întocmit. În plus, va fi şi perioada sărbătorilor care implică şi concedii”, a precizat directorul tehnic.
Recepţia finală
Conform înţelegerii iniţiale, potrivit lui Răzvan Popa, recepţia finală a lucrărilor făcută de către Ministerului Dezvoltării Regionale, care va implica toate procedurile cerute de proiecte realizate pe fonduri europene, cum este cazul acestei lucrări, este planificată undeva la începutul lunii martie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!