ARAD. Compania de Apă Arad anunţă că a fost realizată recepţia finală a noii staţii de epurare din Nădlac, o investiţie realizată din fonduri europene nerambursabile şi a cărei construcţii a început în 2017, finalizarea având loc în 2021. După semnarea Procesului Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, care a avut loc în noiembrie 2021, a urmat o perioadă de notificare a defectelor de 12 luni, timp în care funcţionarea lucrărilor a fost corespunzătoare, iar neconformităţile constatate au fost remediate.
„Scopul investiţiei constă în îmbunătăţirea serviciilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti provenite din aglomerarea Nădlac, judeţul Arad, lucrările vizând construcţia unei staţii noi de epurare în oraşul Nădlac, proiectată pentru o populaţie de 8.000 de locuitori echivalenţi la un debit mediu de 1.373 metri cubi/zi. Lucrările nu au influenţat obiectivele existente în zonă, nu au modificat secţiunile de scurgere a apelor şi nu au prezentat surse de poluare”, transmit cei de la Compania de Apă Arad.
CL11 – Staţie de Epurare nouă în Nădlac este cel de-al unsprezecelea contract care beneficiază de recepţie finală, valoarea investiţiei ridicându-se la 15.014.116,10 lei. Beneficiarul final al obiectivului este Primăria Nădlac, iar operatorul acestuia este Compania de Apă Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!