Corina Ardelean este o flautistă tot mai cunoscută publicului arădean, publicului din ţară dar şi celui din: Germania, Italia, Belgia, Ungaria, Austria, Spania datorită numeroaselor concerte pe care le-a susţinut, în ţară şi peste hotare, cântând alături de orchestre simfonice, în ansambluri de muzică de cameră (7 Preclassics, Modern Duo), în grupuri de muzică medievală (Grafic, Lupus Dacus) experimentând chiar şi jazz-ul.
Deosebit de ambiţioasă, dorind permanent să-şi îmbunătăţească tehnica interpretativă
Corina Ardelean a absolvit în acest sens cursuri profesionale, este doctorand la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, a participat la competiţii acasă şi în lume, dându-şi şansa să întâlnească profesionişti ai diverselor instrumente, stabilind cu aceştia parteneriate şi colaborări fructuase şi propulsatoare pentru cariera sa artistică.
În ultimele luni a luat parte la cursurile de măiestrie sustinute de Lady Jeanne Galway si Sir James Galway, context în care l-a cunoscut de valorosul piculinist Nicola Mazzanti.
Aşa s-a născut colaborarea următoare, un „Recital de piccolo, flaut şi ansamblu”, pe care flautista îl va susţine împreună muzicianul italian, acompaniaţi la pian de profesorii Viviana Alexandrescu şi Radu Rotaru, Orchestra de flaute a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”, în Sala mica a Palatului Cultural Arad, marţi 19 februarie, la ora 18.00.
Program
Din program: E. Krakamp, D. Lovreglio, V. de Michelis, A.Vivaldi, C. Frank, V. Monti, F . Doppler, J.B. de Boismortier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!