ULALA recomandă asociaţiilor să nu semneze contractele de furnizare a gazelor. „Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad a constatat că prevederile contractului de furnizare reglementată a gazelor naturale pentru asociaţiile de proprietari, propus de S.C. E-ON GAZ România şi distribuit asociaţiilor pentru semnare, nu respectă prevederile contractului emis de ANRE şi publicat în Monitorul Oficial numărul 632 din 24.09.2009. În aceste condiţii, până la rezolvarea problemelor divergente, recomandăm asociaţiilor să nu semneze aceste contracte. Liga Habitat a făcut demersurile necesare în vederea modificării contractelor propuse care să corespundă cerinţelor asociaţiilor, la primul ministru şi parlament pentru a determina A.N.R.E.-ul şi E-ON Gaz să ţină seama şi de drepturile consumatorului. Precizăm că cele două forme de contract propuse nu au fost negociate cu reprezentanţii consumatorilor. Vom anunţa în timp util asociaţiile despre rezultatul acţiunilor noastre”, subliniază Dorina Lupşe, preşedintele ULALA.
E-ON răspunde
Reprezentanţii E-ON ne-au precizat că „semnarea noilor contracte reprezintă o obligaţie atât pentru furnizorii de gaze naturale, cât şi pentru consumatori în scopul alinierii la cerinţele legislative în vigoare. În conformitate cu noile prevederi, clienţii au posibilitatea de a opta pentru autocitirea lunară a contorului şi transmiterea indexului de consum. Autocitirea nu constituie o obligativitate pentru clienţi”.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!