ARAD. Unii dintre șoferi s-au „întrecut” pe ei înșiși weekend-ul trecut. „Conducătorii auto” s-au ales cu dosare penale întocmite pe numele lor de polițiștii rutieri, după ce aceștia din urmă i-au depistat în trafic conducând autoturisme sub influența alcoolului sau fără a avea permise. De menționat că majoritatea conducătorilor care s-au ales cu dosare penale în weekend au fost depistați conducând fără a avea permise auto sau având acest drept suspendat. Este vorba despre zece „șoferi”, în timp ce o femeie s-a ales cu dosar penal după ce a încredințat mașina, spre a fi condusă, de către o persoană care nu deținea permis. Astfel, fără permis de conducere au fost depistați: un tânăr de 21 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dunării din municipiu; un bărbat de 31 de ani, din Șofronea, aflat la volanul unei mașini pe raza orașului Sântana; un tânăr de 19 ani, din Archiș, ce conducea un autoturism pe raza orașului Sebiș; un bărbat de 35 de ani, din Iratoșu, în timp ce conducea un moped pe raza aceleiași localități; un tânăr de 23 de ani, din Pilu, ce conducea o motocicletă pe raza aceleiași localități; un arădean de 27 de ani, ce se afla la volanul unei mașini pe raza localității Sânpetru German; un bărbat de 32 de ani, din județul Vâlcea, în timp ce conducea un moped neînmatriculat pe raza localității Milova; un bărbat de 30 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului și un tânăr de 21 de ani, din Sântana, care se afla la volanul unui autovehicul pe raza aceluiași oraș, fiindu-i încredințat spre a-l conduce de o femeie de 44 de ani, care știa că tânărul nu deține permis de conducere. Cu dreptul de a conduce suspendat a fost depistat, în noaptea de 7 spre 8 iunie, de polițiștii din Șiria, un bărbat de 40 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Galșa. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că dreptul de a conduce i-a fost suspendat în aceeași noapte, cu puțin timp înainte, pentru conducere sub influența alcoolului, de polițiștii din Pâncota.
Sub influența alcoolului la volan
De asemenea, polițiștii au mai prins și opt șoferi sub influența alcoolului la volan. Astfel, pe raza municipiului, în 9 iunie, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic un arădean în vârstă de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,22 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Pe raza orașului Nădlac a fost oprit în trafic un bărbat de 46 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolmie de 0,92 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Au mai fost depistați în trafic, în timp ce conduceau sub influența alcoolului: un tânăr de 23 de ani, din Vinga, cu o alcoolemie de 0,88 mg./l. alcool pur în aerul expirat și fără permis de conducere – pe raza localității Mănăștur; un bărbat de 38 de ani, din Zimandu Nou, cu aceeași alcoolemie de 0,88 mg./l. alcool pur în aerul expirat – pe raza municipiului; un bărbat de 49 de ani, din Curtici, cu o alcoolemie de 0,80 mg./l. alcool pur în aerul expirat – pe raza orașului Curtici; un bărbat de 48 de ani, din Șiria, cu o alcoolemie de 0,58 mg./l. alcool pur în aerul expirat – pe raza comunei Șiria; un bărbat de 37 de ani, din Felnac, cu o alcoolemie de 0,56 mg./l. alcool pur în aerul expirat – pe raza localității Felnac; un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Archiș, cu o alcoolemie de 0,41 mg./l. alcool pur în aerul expirat – pe raza orașului Sebiș.
În toate cazurile s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!