ALEXANDRIA. FCC Baschet UAV Arad a pierdut cu 84-90 pe terenul lui CSM Alexandria în ultima etapă a sezonului regulat, într-un meci al cărui rezultat nu îi afecta clasarea finală în prima fază. Gazdele aveau nevoie de victorie pentru a evita una din primele trei favorite în primul tur de play-off și s-au folosit de toate mijloacele pentru a o obține.
Au beneficiat de 53 de aruncări libere, majoritatea dictate de arbitrul Mihai Sandulache, care a fluierat multe faulturi și abateri de pași sau trei secunde împotriva arădencelor. Pe o filmare se vede cum pare chiar că se bucură la un coș al gazdelor. În final, oaspetele n-au mai contat în atac, deoarece se dădeau faulturi ofensive sau pași. 36 de mingi pierdute figurează în dreptul formației de pe Mureș, față de 13 la CSM. Dacă la pauza mare raportul la liberele primite a fost 9-8, meciul s-a încheiat cu 53 de libere aruncate de gazde și 18 de arădence.
La 81-81, Hadzovic trebuia să execute două aruncări libere, dar a fost obligată să iasă la schimbare, arbitrul susținând că sârboaica are sânge, deși i-a arătat mâna să vadă că nu are. Arbitrul cu pricina a semnalat multe faulturi din poziții fără vizibilitate, peste colegele sale, luând și unele decizii de fault contra arădencelor, fluierate invers de celelalte componente din brigadă. Elevele lui Bulj erau consternate, chiar foarte nervoase. Antrenorul sârb a pierdut jumătate de lot, cinci jucătoare ieșind cu 5 faulturi: Ghiță, Vitulova, Keys, Hadzovic și Vaida. FCC UAV a terminat cu o formație mică în teren, după ce i-au fost eliminate trei din cele patru jucătoare de sub panou. A fost făcut și un montaj cu o parte din deciziile date într-o singură direcție, intitulat „Cirque du Soleil la Teleorman, Aria Mihai Sandulache – Imagini Șocante”.
Conducerea arădeană a decis să nu facă memoriu împotriva arbitrului, care nu ar schimba rezultatul, sperând că nu va mai avea parte de delegarea sa la meciuri. Același arbitru a fost acuzat și de constănțeni că a favorizat gruparea din Alexandria înainte de Crăciun, când l-a eliminat pe antrenorul gazdelor, Miroslav Popov, încă din sfertul secund.
Record spulberat
Cele 53 de aruncări libere primite de teleormănence sunt un record absolut al acestei ediții de campionat, cu 20 mai multe decât cele 33 avute de CSU Olimpia Brașov într-un meci pierdut cu 33 de puncte diferență la Constanța, iar CSM Satu Mare a avut trei partide cu 30 de libere. A fost prima dată când o echipă a beneficiat de peste 50 de aruncări libere într-o partidă de când campionatul se numește Liga Națională, din 2012. Au mai fost două cazuri în sezoanele de dinaintea schimbării denumirii.
În sezonul precedent (2020-2021), Rapid București a avut recordul de aruncări de un punct într-un joc, 43 cu Târgu Secuiesc, câștigat la opt puncte. Covăsnencele au avut 40 de libere contra neexperimentatei CSU Rookies Oradea, pe care o învingeau cu 124-37. Au mai fost 11 jocuri în care o echipă a beneficiat de peste 30 de libere. În stagiunea 2019-2020, cea în care nu s-a jucat play-off-ul din cauza pandemiei, recordul de libere aruncate într-un joc a fost de 39, Rapid cu Rookies. Doar în opt partide s-a trecut de cota 30 în acel campionat.
42 de libere este recordul ediției 2018-2019 a LNBF, deținut de Universitatea Cluj, într-o victorie la cinci puncte cu Phoenix Știința Constanța. În alte nouă meciuri au fost peste 30 de libere în dreptul unei echipe. În stagiunea 2017-2018, doar în șase partide s-a trecut de cota 30. Cele mai multe libere le-a avut Olimpia CSU Brașov cu CSU Alba Iulia, 39, dar a pierdut acel joc la șase puncte.
Mergând la sezonul 2016-2017, Univ. Goldiș ICIM Arad a avut 37 de libere în deplasarea de la Alexandria, în care s-a impus la cinci puncte. Au fost alte șapte partide cu +30 de libere la o formație. Olimpia CSU Brașov deține recordul stagional din 2015-2016, 45 de libere cu Phoenix Galați, într-un meci câștigat acasă la șase puncte. În alte 12 jocuri au fost cel puțin 30 de libere pentru o echipă.
În ediția 2014-2015 s-au înregistrat de 29 de ori cel puțin 30 de libere pentru o echipă într-un joc. Co-lidere în acest clasament au fost „U” Cluj și Phoenix Galați, cu câte 45 de aruncări de un punct, în meciuri câștigate la 30 de puncte. Gălățencele au mai avut un joc cu 42 de libere, câștigat la două puncte cu SCM CSȘ Craiova, iar CSBT Alexandria a executat 43 contra lui Phoenix, dar a pierdut la două puncte. Cifre asemănătoare au fost și în sezonul 2013-2014, cu 28 de dăți în care s-a trecut de borna 30. Pe podiumul categoriei au fost Phoenix Galați (46 cu SCM CSȘ Craiova, pe care o învingea la 42 de puncte), BCM Danzio Timișoara (44 cu Universitatea CSM Oradea, s-a impus la șapte puncte într-un joc în care nu i-au reușit schemele și a mers pe pătrunderi) și CSM Târgoviște (40 cu arădencele, câștigând acasă la un punct).
În ediția 2012-2013, prima cu denumirea de Liga Națională, au fost doar de 14 ori echipe cu cel puțin 30 de libere într-un joc. CSM București Sportul Studențesc deține primele două performanțe, 49 cu Nova Vita (victorie la opt puncte) și 38 cu U CSM Oradea (victorie la scor).
Divizia A
Prima ligă de baschet feminin s-a numit Divizia A până la schimbarea din 2012. În statisticile disponibile pe site-ul Federației, începând din 2008, doar două echipe au beneficiat de mai mult de 50 de libere într-un meci din Divizia A.
Cel mai mare total într-un joc îl are CSM Satu Mare, 57, câștigând acasă cu LMK BC Sepsi cu 90-75 (oaspetele au încercat să se apropie pe final). În sezonul 2010-2011 au mai fost pe podium la liberele dintr-un meci CSBT Alexandria și BCM Bega Danzio Timișoara cu 45 și 43 de libere, iar în alte 32 de dăți au fost cel puțin 30 pentru o echipă.
Cu un sezon înainte, Olimpia București a avut 53 de libere, într-un meci pierdut acasă la trei lungimi cu Politehnica Național Iași. Al doilea total a fost stabilit de BC Galactica-Olimpia Brașov, cu 49, iar LMK BC Sepsi a avut 47. Au mai fost trei ocazii cu +40 și alte 41 cu +30. În celelalte două sezoane cu statistici pe frbaschet.ro au fost cifre asemănătoare. În ediția 2008-2009 BC ICIM Arad a fost lider cu 48 de libere cu Poli Național Iași, iar în stagiunea 2011-2012, Universitatea CSM Oradea stabilea cel mai mare total de libere într-un joc, 43.
Numărul de aruncări libere pentru o echipă într-un meci poate fi influențat de mulți factori. Contează stilul de joc practicat, deoarece o echipă care încearcă multe pătrunderi poate scoate mai multe libere decât o formație care optează pentru un joc cu mai puțin contact, cu multe șuturi de la distanță. Contează și maniera de a fluiera, unii arbitri preferând să lase jocul mai liber și să întrerupă puțin jocul, alții fluieră mult mai ușor. Sunt momente în care se aleg faulturile tactice și trimiterea adversarelor la libere pe final de meci, pentru a câștiga timp în încercarea de a reduce diferențe, acestea mărind totalul vizitelor la linia de fault pentru adversare. Când este o diferență mare de valoare între două echipe sau una are jucătoare mult mai tinere, pot să apară multe faulturi în încercarea de a opri oponentele mai valoroase.
Citiți principiile noastre de moderare aici!